Acum Domnul e-ntr-o casă
strâmtă din Capernaum,
un biet slăbănog se vede
stând ’naintea Lui acum.
Prin acoperiş fusese
coborât aici pe-un pat;
Domnul i-a iertat păcatul,
iar apoi l-a vindecat.
Ce puternic este Domnul,
ce milos şi-ndurător
spre toţi cei care-I aşteaptă
mila-n suferinţa lor!
Dar El vindecă nu trupul
mai întâi de boala sa,
ci-ntâi sufletul îl iartă
– boala lui e cea mai grea…
Cere-ntâi iertarea de păcatul tău,
căci păcatul este cel mai mare rău;
şi apoi – şi trupul, iarăşi sănătos
poate să ţi-l facă Harul lui Hristos.
Luca 5, 17-26
TRAIAN DORZ din ”Biblia versificată”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009