Părintele Vasile Ouatu
Ce lucru dureros că oamenii tot nu pricep tainele lui Dumnezeu şi tot nu vor ca să-L urmeze… Poporul creştin zace în întuneric (Osea 3, 6) şi satana îl mână pe căile pierzării.
Deşi duminică dimineaţa, totuşi şoseaua este plină de lume. Bărbaţi, femei, copii, căruţe şi maşini populează şoseaua de la o margine la alta. Zadarnic mai sună clopotul, că oamenii nu mai aud. Pentru ei, glasul clopotului nu mai este chemarea la rugăciune îngenuncheată sub steagul jertfei lui Iisus! Şi de aceea în ora de rugăciune fiecare îşi vede de ale lor treburi. Totul pentru trup, nimic pentru suflet. Ce grozavă rătăcire!
În drumul nostru trecem prin mai multe sate.
Pe la porţi, pe o parte şi pe alta a şoselei, lumea stă de vorbă ca şi cum n-ar fi ora de rugăciune. Sărmanii oameni! Dacă ar cunoaşte pe Domnul şi lucrările Lui minunate, nu s-ar mai sătura gustând din bucuriile ce izvorăsc din adâncirea Cuvântului Său şi din trăirea vieţii celei noi.
Duminica atunci ar fi grămadă la rugăciune, cu lacrimi înaintea Domnului, şi ziua toată ar folosi-o numai pentru lucrul Domnului. Dar aşa, ei zac în întuneric şi-n mocirlă. Şi ar mai vrea unii ca Oastea Domnului să tacă. Cică facem rău şi încă tare rău – zic unii – că plecăm prim sate să trezim lumea pentru Domnul şi Biserica Sa. Cică am greşi că o apropiem de Domnul. Oastea Domnului ar cam împărţi pe oameni – zic prietenii – ştii deci ar trebui, adaugă tot ei, să-i lăsăm pe oameni aşa cum sunt, că tare bine stau. Aşa ni s-ar recomanda nouă de unii s-o lăsăm mai domol cu Oastea Domnului. Numai că noi nu vrem să facem voia lui satan. Noi vrem să-I slujim Domnului cu toată inima şi de aceea vestim cât putem trezirea la viaţa cea nouă, de creştin adevărat.
Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017
