Lumina veşniciei noastre
de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru
Iisus, fii binecuvântat.
Tu ne-ai umplut întregul suflet
cu-atât belşug de cer încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi
nici graiul nu pot spune cât.
Din ce lumină orbitoare
ai scos lumina pusă-n noi
de poate-ncape-atâta slavă
în nişte bulgări de noroi?
Cu ce măsură minunată
în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte
simţiri cum n-am putut visa?
Din ce necunoscute ceruri,
din ce adânci-nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri
şi noi comori mereu ne dai?
Prin ce putere neştiută
Tu noi şi noi puteri ne-aduci
de-avem cu-atât mai multă pace
cu cât purtăm mai multe cruci?
De-atâta sfântă măreţie
ce-n noi Iisuse-ai coborât
cât nu-i cântare să cuprindă
atâta-Ţi mulţumim, atât!…
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
