
Mâine vom sui şi noi
Sus pe câte-o rază
şi ne va opri apoi
Soarele-n amiază,
aşteptându-ne duios
blând să ne sărute
de pe chipul glorios
lacrimile mute.
Fii slăvit, fii slăvit,
Soare strălucit,
Te-aşteptăm, Te-aşteptăm
să Te-ntâmpinăm.
Mâine va veni Iisus
pe un nor de soare,
spre-a ne-aduce, cum a spus,
slava viitoare
şi ne va opri-n văzduh
dulcea Întâlnire
când va-ncepe Sfântul Duh
Veşnica Nuntire.
Mâine vom uita şi noi
toate-aceste rane,
lungul lacrimii şuvoi,
grelele prigoane
şi vom binecuvânta
chinurile duse;
fără ele n-am purta
Chipul Tău, Iisuse…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014