
Cele trei mironosiţe,
iată, la mormânt venind,
le-a întâmpinat un înger
minunat şi strălucind.
– Hristos a-Nviat! le zise
îngerul biruitor.
Bucuraţi-vă şi mergeţi,
spuneţi asta tuturor!…
S-au dus ele fericite
şi, cu glas cutremurat,
au spus tuturora-n cale
că Hristos a înviat.
Şi s-a dus tot mai puternic
vestea învierii Lui,
„Hristos a-Nviat!” spunându-şi
fiecare, fiecui…
Cânte tot pământul: „Hristos a-Nviat!”
şi răspundă Cerul tot: „Adevărat!”
Şi se-mbrăţişeze toate-n cor voios,
slavă, slavă, slavă, a-Nviat Hristos!…
Marcu 16, 1-8
TRAIAN DORZ din ”Biblia versificată”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009