Poezii Traian Dorz

MARTOR CREDINCIOS – după Fapte 22, 20

Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat!

Iar pe noi, Iisuse, când ne vei chema,
lângă ei ne-aşază, Sus, la dreapta Ta;
şi ne dă cununa lor de mucenici
tot aşa-mpreună, cum am fost aici!

Martor credincios al Harului Slăvit,
roagă-te la Domnul nostru Preaiubit
să ne-ajute-n drumul greu şi luminos
să-l sfârşim cu bine, martor credincios!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Luptătoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns