Moş Ion, mai zis şi „Raţă“ dintr-un sat de pe la noi,
O ducea de-o vreme-ncoace în necazuri şi nevoi.
Să nu credeţi că-l lovise din văzduh vreun nenorocit,
Cum ar fi de pildă apa sau cuprindere de foc.
Căci doar „Raţă“ i-se zise pentru nesăţioasa-i gură,
Care n-avea altă grijă decât pentru băutură.
Azi o sticlă, mâine alta, tot aşa ţinând mereu,
Moş Ion pierdu averea şi credinţa-n Dumnezeu.
A fi mers aşa nainte, dar şi trupul lui voinic
Începu cumplit să ardă de atâta metilic.
Deci văzându-se deodată zdruncinat de tot sărmanul
Caută să-şi facă moartea, cum îl învaţă vicleanul.
Şi luptându-se cu gândul, i-a ieşit un om în cale
Întrebându-l cu blândeţe: C-ei cu tine moş Ioane?
– Mi-am pierdut averea, cinstea, sănătatea în păcate,
Mi-am pierdut acum şi mintea şi vreau să-mi fac singur moarte.
– Dragul meu, i-a răspuns dânsul, cu blândeţe ca un tată,
Tu să ştii că ai un suflet ce nu moare niciodată.
Şi cătând să scapi de viaţă, rău, vai, rău o să greşeşti,
Căci în munca cea amară sufletul îţi osândeşti.
Uite, dragă Ioane, fost-am şi eu ca şi tine
Prins în ghearele beţiei, vai şi-amar era de mine
Dar în casa mea veniră, nişte oameni, zişi ostaşi
Şi mă scoaseră din mâna lui Satan cel ucigaş…
……………………………………………………
Şi-i grăi duios ostaşul despre Oastea lui Iisus
Duse-l şi la adunare şi Ion căinţă a pus.
Astăzi, Moş Ion e altul; slab, dar chipeş şi voios
Plânge şi-n genunchi se roagă Domnului Iisus Hristos.
Pe beţivi când întâlneşte, moşul îi opreşte-n loc
Şi le zice, duios-dulce, cu cuvinte ca de foc:
Dragii mei! Fugiţi de crâşmă ca de-un şarpe veninos
Haideţi şi intraţi îndată în Oastea Domnului Hristos!
C. Tudusciuc, cântăreţ bisericesc,
ostaş al Domnului, Brăhăşoaia – Vaslui
