N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi-un duşman înrăit;
nu-n perii albi şi-n anii ce se curmă,
ci-n jertfa mea s-arăt cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman…
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelind pe steaguri fără purtători.
… N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte,
nici în pământ şi nici în Cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.
N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei, câţi sunt şi câţi mai vin…
Când voi vedea că-nfrânt vrăjmaşul zace
şi-ai mei, uniţi, că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă liniştit.
Istoria unei jertfe / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2016, vol. 1