…Nu-i cântare care
suferă şi cheamă,
nu e duioşia
inimii de mamă,
e cu mult mai mult ca imnul
inimii de mamă.
…Nu-i simţirea care
inima-nfioară,
nu e numai cântec,
rai sau primăvară,
e cu mult mai mult ca orice
rai şi primăvară.
…Nu e numai harul
sau numai iubirea,
numai starea-n care
cântă fericirea,
e mai mult ca starea-n care
cântă fericirea.
Glasul Lui e soare,
flăcări şi sfinţire,
pace-n suferinţă,
taină şi rodire,
tot ce-i har şi miez, şi flăcări,
taină şi rodire…
Când întâia dată
m-a chemat pe nume,
părăsit-am totul
să-L urmez prin lume,
de-atunci cânt şi plâng, şi sufăr,
şi-L urmez prin lume.
Glasul Tău, Iisuse,
Îl doresc a-rândul,
veacurile fi-vor
scurte ascultându-l,
veacuri veşnice părea-vor
scurte ascultându-L.
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
