O, floare a frumoasei Lucrãri a lui Hristos
crescutã ca lumina curatului prinos
privitã ca podoaba lãcașului slãvit,
ca roua pârguitã a grâului sfințit,
ca roua dimineții senine pe pãmânt
– fii binecuvântatã de gândul cel mai sfânt.
Pãzeascã-ți mii de îngeri curatele comori,
fereascã-te de ochii adânc ispititori,
îndepãrteze-ți gândul vrãjmașului pândar,
pãstreze-ți ca lumina ofranda pe altar
spre Pururea Fecioarã a Cerului privind
virtuții nepãtate sfințenia primind.
Dorim trãirii tale podoabele cerești
iubirii neprihana candorii îngerești,
sã fii ca alabastrul cu-adânc plãcutul mir
ca o podoabã-scumpã din aur de ofir
ca fața sfintei mese de in imaculat,
ca grâul dimineții de sori încununat,
ca gândul rugãciunii a-toate sfințitor,
ca fașa Aurorii,
ca ziua fãrã nor,
ca cele cinci fecioare primite la ospãț,
ca apa cea sfințitã a Veșnicei Cetãți.
În candela nestinsã a inimii, curat,
sã-ți ardã untdelemnul credinței necurmat,
întreaga ta ființã sã aibã mai presus
de orișice iubire arzând pentru Iisus
și-n duhul rugãciunii fierbinte stãruind
sã fii o blândã razã spre tot ce-i suferind.
Când umbrele ispitei vor trece-amãgitor,
eroic înfrânarea sã-ți rupã mreaja lor
departe sã te ținã de tot ce e oprit
deplin pãstratã Celui cu care te-ai unit.
Ființa ta întreagã sã fie-un sfânt potir
purtând al curãției în veci plãcutul mir,
cu sufletul și gândul mereu spre Cel Dorit,
sã fii pe veci a Celui cu care te-ai unit.
Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”