ulţumim Domnului pentru această 100 de ani şi pentru că noi am fost rânduiţi să trăim Centenarul, deşi nu este un merit al nostru. Dar, cu siguranţă, este o mare responsabilitate de a spune cum am primit şi să lăsăm hotărârea de a se continua exact în acelaşi fel. S-a deschis aici, la Foaie, în acest an, această rubrică tocmai ca să ne unim în a respecta mai cu stricteţe regulile şi sfaturile marelui ctitor al familiei noastre duhovniceşti şi să ne dăm mai bine seama de personalitatea Părintelui Iosif.
A trăit, în această 100 de ani, în zona noastră, pe Valea Trotuşului şi a Tazlăului, un vrednic înaintaş, vestitor al lui Iisus cel Răstignit, fratele David Bălăuţă, despre care merită să amintim câte ceva în această rubrică. El a făcut parte din cei din schimbul întâi şi s-a străduit să ţină viu duhul Oastei de la început. L-a cunoscut şi s-a întâlnit cu Părintele Iosif, apoi a fost prezent şi a rostit un cuvânt din partea fraţilor din Moldova, la privegherea Părintelui. A făcut şi el parte din cei care au depus acel legământ în ziua înmormântării Părintelui Iosif, anume: „Că vom urma întocmai cu toţii şi pentru totdeauna învăţătura lui şi pilda lui în Oastea Domnului, în Biserica străbună şi în mijlocul poporului nostru… Că nu ne vom abate niciodată şi nu ne vom lepăda de Domnul, nici de Oastea Lui şi nici de părintele nostru sufletesc”. Ca un foarte bun străjer ce era, anunţa din timp pericolele ce se abăteau peste Oaste, exact ca şi acel cantonier bătrân ce coboară bariera mai devreme, decât prea târziu. El a ştiut să pună în lumină învăţătura Bisericii ca nimeni altul, dovadă că am moştenit o zonă mai liniştită şi cu mai puţine frământări.
Noi am intrat în truda şi osteneala lor. Am primit totul de-a gata, o impresionantă zestre scrisă în care este jalonat foarte bine drumul Oastei, prin cărţile „Ce este Oastea Domnului” sau „Dreptarul învăţăturii sănătoase” şi mai ales prin ,,Zile şi adevăruri istorice”, unde s-a statornicit o dată şi pentru totdeauna atitudinea clară şi categorică faţă de Biserică şi faţă de grupările şi credinţele străine de Biserică. Aceste zile istorice trebuie cunoscute foarte bine, după cum zice fratele Traian: „Nu noi suntem începătorii acestei sfinte Lucrări, ci noi suntem continuatorii ei… Noi doar am intrat în lucrarea lor… De aceea trebuie să preluăm de la ei acelaşi dreptar de învăţătură sănătoasă care a fost lăsat Părintelui Iosif de marii săi înaintaşi, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi”.
Tot cei din schimbul întâi ne-au lăsat o poruncă: „Să rămânem în Biserică şi, chiar dacă vom fi scoşi afară, să rămânem sub streaşina ei”. De aceea cred că una din biruinţe la ceas aniversar este că, după 100 de ani de încercări şi frământări, Oastea a rămas în Biserică, bine ştiind din istoria ei cum diavolul s-a luptat din răsputeri să o scoată din Biserică. Şi mulţumim Domnului că nu a reuşit. Găsim în volumul III din „Hristos – comoara psalmilor”, pg. 269, meditaţia Domnul va sfârşi ce a început, iar în rugăciunea de la sfârşitul ei este o constatare a fratelui Traian despre Oaste, care cred că e încă valabilă: „Din tot sufletul meu cred că Tu încă n-ai împlinit ceea ce ai vrut prin ea, ci până acum doar ai trecut-o prin şcoala cea curăţitoare pentru adâncirea, pentru orientarea şi pentru desăvârşirea ei. Că abia după ce va trece prin această pregătire, o aşteaptă strălucita împlinire a chemării pentru care ai început-o”. Dar, totodată, găsim în această meditaţie şi o mare încurajare pentru noi în aceste vremuri: „Fraţii mei, să nu vă mai îndoiţi niciunul şi niciodată de viitorul Oastei Domnului! Hristos, dacă a început această Lucrare, o va duce la biruinţă”.
Ne bucurăm amintindu-ne mereu de înaintaşi, dar ne şi întristăm văzând cât de departe au ajuns ei şi că nu am fost în stare să ne ridicăm la cerinţa chemării lor, lucrul pentru care anul acesta se cere de la noi mai multă apropiere şi multă-multă pocăinţă. Slăvit să fie Domnul!
Petrea STANCIU
