Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “Oameni şi Istorii”, ALEXANDRU POP – „Traficantul plăcut Domnului”

“Oameni şi Istorii”, ALEXANDRU POP – „Traficantul plăcut Domnului”

“Oameni şi Istorii”, ALEXANDRU POP – „Traficantul plăcut Domnului”

1950 – se naşte pe data de 16 septembrie

1968 – participă la o adunare a Oastei Domnului în satul Jula, judeţul Cluj unde se hotărăşte să-L slujească pe Dumnezeu

1972 – e cooptat într-o reţea secretă pentru a face misiuni de răspândire a cărţilor religioase

1973 – se căsătoreşte cu Elvira cu care are doi băieţi şi o fată

1982 – pe 6 martie, la Alba-Iulia, alături de fratele său este prins de organele de securitate în timp ce făcea un transport de carte religioasă. Este anchetat, bătut şi apoi după puţină vreme chemat la proces

1982 – 29 iunie, de sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel e chemat la Alba-Iulia alături de fratele său Augustin, Vasile Roşianu, Lucian Rus şi Traian Dorz pentru a fi judecaţi şi condamnaţi într-un proces comun pentru trafic de materiale religioase neautorizate

Astăzi când auzim de trafic sau de traficanţi gândul ne zboară la fapte condamnabile. În nici un caz la lucruri plăcute lui Dumnezeu.

Alexandru Pop a ales nu numai să creadă, ci şi să mărturisească. Şi a făcut-o fiind traficant de carte religioasă neautorizată în anii unui regim cu o ideologie ostilă credinţei şi credincioşilor. Preţul avea să fie pentru el, pierderea libertăţii.

La începutul anilor ’70 a fost cooptat într-o reţea internaţională care avea scopul de a răspândi Biblia şi cărţi religioase celor aflaţi după Cortina de Fier. Însă după zece ani de activitate, la Alba-Iulia, avea să fie prins de organele de securitate, anchetat şi condamnat la un an de detenţie.

În interviul de faţă vom afla cum s-a trezit dragostea de Dumnezeu din fragedă pruncie, dragoste care l-a făcut să înfrunte cu tărie obstacolele şi să scrie astfel o filă de istorie, o filă de mărturie tulburătoare din vremurile de persecuţie comunistă, o filă veche de aproape patru decenii.

 – Pentru început, vă rog să vă prezentați.

 – Pop Alexandru.

 – Când v-ați născut și unde v-ați născut?

 – În 1950, 16 septembrie, în Satu Lung. Acum e comuna Chinteni, județul Cluj.

 – Să-mi povestiți câte ceva din copilăria dumneavoastră. Ce vă aduceți aminte de ea?

– Eu am avut privilegiul ca să stau aproape de bunicii din partea tatei. Bunicii mei au fost oameni credincioși și chiar ostași ai Domnului. Tata, puțin mai târziu, că a fost dus cu frontul, a venit la Oaste, printr-un om din sat, Fărăgău Vasile, care-i zicea Gașpar. Acel om l-a lămurit pe tata să meargă pentru prima dată la adunările Oastei și a făcut legământ și a fost ostaș. În felul acesta am avut privilegiul să cresc oarecum, în familii de oameni credincioși. Pe lângă asta, mai târziu, tata îmi tot făcea, să zic favorul, de a mă duce la adunările Oastei pe unde se puteau face atunci. Înainte să împlinesc 9 ani mi-a spus să mă pregătesc, că mă duce la nuntă, la nunta din Fodora de lângă Așchileu. Și am avut bucuria să întâlnesc fanfara Oastei Domnului la acea nuntă. Ca și copil am văzut multe lucruri care, pe urmă în viața mea, mai târziu, m-au făcut să mă întreb despre felul de nuntă, diferit de alte nunți, cu toate că nu am participat niciodată la nunți lumești. Ce m-a marcat și mi-a plăcut în mod deosebit era fanfara Oastei. O admiram și mă învârteam roată ca un copil pe lângă ea. Adunarea nunții s-a ținut într-o grădină, nu știu dacă a fost a părinților mirelui. Acolo era o grămadă de fân, boghi – cum se zice la noi. În timpul când frații mărturiseau Evanghelia, mai la urmă s-a urcat cineva pe vârful boghiului de fân și de acolo a chemat oamenii la Dumnezeu, ca prin legământ să se predea în slujba lui Dumnezeu. Așa a fost de puternică chemarea că în jurul boghiului a fost om lângă om, care s-au pus în genunchi și au promis că-I  vor sluji Domnului toată viața. Deși încă n-aveam nouă ani împliniți, totuși a rămas pentru mine, în viața mea de mai târziu un fel de remarcă. După ce s-au eliberat frații de la închisoare, fratele Voinea de la Sebeș, Alba, nu s-a dus acasă, a rămas pe aici pe la noi, prin părțile Clujului. Nu știu cine l-a cunoscut. A fost un frate adevărat, un ostaș adevărat. Și m-am dus și eu unde a făcut o adunare mare, la care a chemat din mai multe sate. Felul lui de mărturisire puțin m-a marcat. Încă nu terminasem clasele primare. Apoi, mai târziu, tot așa mergând la adunări, într-o vară, într-o zi de luna August, înainte să împlinesc 18 ani m-am predat și eu Domnului într-un sat, Jula, la o adunare care s-a ținut într-o șură, că atunci nu se puteau face adunări decât așa.

 – Ce v-a determinat să vă întoarceți la Dumnezeu, să-l urmați pe Dumnezeu?

– Faptul că, în copilăria am trăit-o printre oameni credincioși ca bunicul apoi mai târziu și ca tata și după aceea am intrat ca într-un fel de comunitate frățească. Și am văzut că și alți tineri Îl caută pe Dumnezeu. Mai ales la adunarea pe care a făcut-o fratele Voinea, au venit mulți tineri acolo. Fratele Voinea a fost un mare mărturisitor. L-am auzit odată într-o biserică cerându-și voie de la preot să cânte o cântare și s-au întors toți oamenii înapoi după Liturghie. Așa frumos cânta și așa de frumos mărturisea Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia. Fiind printre aceștia, m-am hotărât și eu să-L slujesc pe Dumnezeu. Atunci a fost tare frumoasă adunarea aceea, chiar șură cum era, au fost tare mulți frați de prin împrejurimi acolo în Jula. La urmă s-a făcut chemare și-am spus și eu un „Da”.

 – Să spuneți câteva experiențe din viața dumneavoastră. Știu că în vremea comunistă ați fost și închis. Să ne povestiți episodul acesta al detenției dumneavoastră. Cum ați ajuns să fiți închis? Ce s-a întâmplat de fapt? Pentru ce ați fost închis?

 – După ce Traian Dorz, eu îi zic fratele Traian Dorz că a fost și părintele meu, a câștigat oarecum încredere în mine, mi-a dat anumite slujbe pe care să le fac, întâi în țară. Și dacă a văzut că le pot rezolva, mi-a recomandat să fac parte dintr-o rețea, da, mai bine zis așa era, pentru că pătrundea foarte greu materialul religios în România. Cu ea am ajutat să fie îmbogățit foarte mult poporul, fiindcă era criză mare de Biblii și de material religios. După ce a început să se industrializeze plasticul, a spus oarecum cu voce tare: Suntem salvați! Pentru că la plastic nu i s-a găsit detector. Puteam să păstrăm mai bine ce primeam cu plasticul, adică cu butoaie din plastic, cu saci din plastic, pe care în anumite cazuri chiar îi îngropam în pământ și acolo-i țineam. Într-un butoi de 160 de kilograme, intrau 101 Biblii de buzunar, știam precis, puse, aranjate și le țineam în pământ. Eu am avut șapte butoaie aici în grădina noastră puse în pământ.

 – Ce făceați? Cum operați? Care era procedura?

– Când eram informat, mă duceam la locul de întâlnire și de acolo eu plănuiam unde să pun ce primeam. Deci asta era tot. Când venea misionarul, el mă întreba unde mergem, avem material religios, unde îl duc? Până atunci la întâlnire plănuiam unde să-l duc. Când observam că suntem urmăriți, aruncam materialul în anumite locuri, chiar și prăpăstii. Dacă puteam recuperam, dacă nu… Așa era de periculoasă misiunea, mai periculoasă ca și cum am avea armă nedeclarată. Așa considerau comuniștii de periculos, materialul religios. Și-atunci ziceam: Mergem acolo! El așa avea o mașină că puteam merge oriunde.

– Cât timp ați făcut parte din această rețea de răspândire a Bibliilor și cărților religioase?

– Mai mult de 10 ani încontinuu. De aceea la închisoare am fost așa întrebat, numai că n-am vrut să le spun nimic dacă nu m-au prins ei. Le spuneam numai cu ce m-au prins ei. Ei nu trebuiau să știe prea multe.

– Povestiți-ne chiar episodul în care ați fost prins chiar asupra faptului.

– Noi am fost chemați la Sibiu de fratele Traian. Pusesem la cale un transport din Sibiu. La Sibiu a fost chemat și fratele Giurgi Petru și cumnatul de la Brașov, Pușcașu, că urma după întâlnirea de la Sibiu și după ce noi pornim spre Cluj, dacă putem încărca, să meargă la Covasna, fratele Traian, la tratament. Am încărcat din casă de la fratele Roșianu, în mașina fratelui meu, Pop Augustin. Până la poarta fratelui Roșianu am mers toți trei și acolo fratele Traian cu o așa autoritate a spus: Gusticule, tu nu te cobori de la volan! Am intrat în casă, am încărcat materialul și o zis: Pe mine „mă duceți până la întâlnirea cu Pușcașu, eu mă duc la Covasna și voi mergeți la Cluj”. Trebuia să venim pe la Alba Iulia să o luăm pe sora Rusu s-o aducem la Cluj că era bolnavă. Intră pe la sora și spune-i să meargă cu trenul, că voi sunteți încărcați. Noi am fost urmăriți din Sibiu, din spate, fără să ne dăm seama. Eu am zis fratelui meu: „oprești în Piața Unirii în Alba Iulia, eu mă voi duce pe jos până la sora Rusu, pe Str. Horea nr. 10 și le voi spune ce mi-a zis fratele Traian și după aceea noi mergem la Cluj”. Nu mi-am dat seama că mașinile din apropierea porții erau mașini de securitate cu securiști ascunși  în ele. Ei m-au urmărit când am intrat, când am ieșit și în ce direcție m-am dus. Și-atunci ne-au așteptat la intrarea pe șoseaua Clujului și acolo ne-a prins. Apoi a urmat descărcatul la securitate, dezbrăcatul mașinii. Se temeau să nu fie în căptușeală Biblii și material religios. Aveam 5 saci plini plus pe dușumeaua mașinii trei rânduri de cărți pe care stăteam cu picioarele. În timpul acela m-a dus într-o cameră unde aduceau ce găseau în mașină. Am avut și un carnet cu multe nume date și adrese, și l-am mâncat în timpul ăla. Ei s-au prins dar nu mi-au putut face nimic, că tot au crezut că o să cer apă. N-am cerut nici apă. Așa au scăpat. Trebuiau să fie la arestări cel puțin 10. Așa a fost. Ne-a ținut la cercetări 24 de ore și ne-a dus la reconstituire înapoi la Sibiu, iar eu n-am vrut să recunosc locul de încărcare de la fratele Roșianu, care era un om foarte slab și fricos și mi-a fost frică să nu dea și alte indicații. Am acceptat șapte bătăi pentru asta. Au spus că ori sunt nebun, ori sunt șmecher și pentru șmecherie se plătește mai tare. Mi-au dat ei acolo cât am putut răbda. N-am vrut să dau declarație în față la fratele Roșianu, că mi-a spus și fratele Traian că-i un om foarte fricos. Așa ne-au dus înapoi la Alba Iulia. Duminică dimineața ne-au prins și luni dimineața ne-au dat drumul de la Alba, după ce mi-au dat o bătaie în Piața Unirii că am căzut în agonie, unul Lăpușan dacă-i numele adevărat, că ei aveau pseudonime, cu bocanci de armată m-au bătut. Și i-a zis fratelui meu: „hai să te ajut să-l pui pe bancheta din spate că poate că până în Cluj îi aprinde lumânarea”. M-am trezit în Turda din agonia aceea, cum m-au bătut de rău. După aceea am așteptat că nu ne-au mai spus nimic, nici să ne prezentăm aici la Cluj. Am stat acasă până când ne-au chemat ei. Deci așa a fost până am ajuns la proces, apoi după aceea au fost celelalte.

– Povestiți-ne câteva experiențe din închisoare. Felul în care Dumnezeu a lucrat și v-a ținut să treceți peste acest moment greu.

– Închisoarea nu iartă pe nimeni, dimpotrivă. Ceea ce după ce m-au eliberat am spus la mulți și au spus că n-au trebuit să mă țină cu criminalii. Eu am fost închis cu criminalii. Am lucrat în echipă de criminali, când am fost scos la lucru, la muncă. Fratele meu a avut avantajul că l-a scos la muncile agricole. La Dej am lucrat tot timpul cu criminali într-o mlaștină. Cu ei am trăit în celulă, cu criminalii și cu ei am lucrat. Acolo hoțul administrează pe hoț. Eu pentru că eram pocăit trebuia să mănânc în WC, când ne dădea mâncarea în celulă. Duminica dimineața, ca să fie mai primită slujba, trebuia să spăl celula cu săpun, în bătaie de joc. Și o făceam. Plângeam și mă rugam acolo poate că cel mai mult. Când venea Elvira la vorbitor, gardianul de la punctul de control o înjura, că-i spunea că noi vrem să-ntoarcem lumea pe dos în România. Așa am fost noi tratați, ca cei mai mari dușmani ai societății.

– Cât timp ați fost închis?

– Închis am fost din luna August până în Aprilie, deși condamnarea era mai lungă, dar a venit o grațiere în care au intrat și faptele noastre. A venit un cetățean la pușcărie, cu un halat albastru și cu o mapă. M-a scos din celulă și-a zis: „Să nu te speri că și tu te vei elibera dar nu acum, mai târziu. A intrat și fapta ta, dar aceștia vor să-ți plătească un pic mai mult”. Și am mai lucrat cam o lună și jumătate, față de cum s-au eliberat fratele meu și ceilalți.

– Cum ați putut rămâne credincios în toți acești ani și prin toate încercările acestea care au fost?

– Am vrut să fiu. Prin hotărârea pe care am făcut-o, prin legământul pe care l-am făcut, dar și pentru lupta vieții mele am vrut să rămân credincios și alipit de Domnul Hristos care mi-a ajutat să ajung până în clipele acestea pe această cale. Aș fi avut multe motive acolo în închisoare, până la închisoare și după închisoare să fiu un mascat. După ce m-am eliberat și eu, au venit aici trei persoane în civil, ca să vedeți cum procedau comuniștii și ne-a întrebat dacă vrem să rămânem în țară, în România. Dacă ne hotărâm să plecăm, în 3 luni de zile vom fi în orice colț de lume vrem, că ei ar fi vrut să se scape de noi. Atunci eu mai curajos, m-am ridicat și le-am spus: La propunerea dumneavoastră eu nu-s de acord să plec din țară, din România. Aici m-am născut, am familie. Copiii erau toți născuți, eu nu accept să mă duc din țară, numai dacă voi fi expulzat”. Zice: Nu vă putem expulza, că v-ați eliberat cu grațiere”. S-a ridicat unul în picioare și a spus: „Atunci, mai ales tu, – nu a zis dumneata, deși eu m-am exprimat cu dumneavoastră – mai ales tu, să-ți vezi de treabă”. Am spus ca cetățean că îmi voi vedea de treabă, apoi a plecat.

– Ce mesaj ați transmite tinerilor din România de astăzi?

– Aș spune să rămână români, să-și iubească țara, iar celor credincioși să rămână statornici și credincioși că nu vor avea de cules numai roade de care se vor bucura și aici și în veșnicie.

– Mulțumim frumos că ne-ați primit și ați stat de vorbă cu noi. Slăvit să fie Domnul!

– În veci, amin!

fr. Cristi Sauca

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *