Oastea Domnului

Cheamă-mă! (Ps 49, 16)

De aceea, strigă chiar azi către Tatăl: Trezeşte-mă! Trezeşte-mă! Ajută-mă să mă văd aşa cum sunt şi apoi să Te văd pe Tine aşa cum eşti: pretutindeni de faţă, totdeauna gata să ierţi, plin de milă şi de îndurare, bogat în tot felul de daruri! Ajută-mă totodată să privesc la Acela pe care L-ai trimis ca să fie „Lumina lumii“! Ajută-mă să privesc la El, ca astfel totul să se lumineze: şi trecutul, şi prezentul şi viitorul, şi moartea şi viaţa!

O, dă-mi, Te rog, ajutor să mă luminez, să mă trezesc, să-mi cunosc rostul, să trăiesc prin credinţă! Cât de plăcut e să umbli în lumină, cu ochii deschişi! În fiecare zi, în fiecare ceas, trezeşte-mă prin starea ta de faţă, în Domnul Hristos, căci a trăi înseamnă a fi treaz, a fi treaz fără încetare, aşteptând marea, luminoasa şi plăcuta zi a deşteptării tuturor credincioşilor, sus, în lumina cea desăvârşită!

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

Lasă un răspuns