Omule ce’n astă lume,
Zi și noapte te trudești,
Cât mai mult argint și aur
Și averi s’agonisești!
Să-ți câștigi măriri și ranguri
Lăudat să fii mereu,
Nu te mai gândești la moarte
Nu gândești la Dumnezeu!
Nu gândești că mâne poate
Dumnezeu te va chema,
Și-atunci câte ai strâns pe lume
Ale cui vor rămânea!
Cui va rămânea averea
Câtă’n lumea adunași
Cui rămân a tale raguri
Și-al tău aur cui îl lași?…
Însă nu uita de suflet
C’ai păcătuit mereu!
Și-ale tale fapte rele
Cui le lași, iubitul meu?
Cine le-o spăla cu lacrimi,
Ca să scapi neosândit?
Cine dacă tu în viață
Nici măcar nu te-ai gândit!
Poate crezi că ai iertare
Și că raiul dobândești,
Dacă faci o slujbă – două
Și-o pomană dăruiești!
Nu te înșela iubite, –
Tot de tine rău v-a fi!
– C’o pomană și c’o slujbă
Raiul nu vei dobândi!
Trebuie să-ți plângi păcatul
Și să’ngenunchezi supus,
Lângă crucea împăcării
Lângă crucea lui Iisus
Sângele vărsat pe Cruce
Te-o spăla, te-o curăți,
Numai Domnul frate dragă
Te mai poate mântui!
Poezia acestei cântări e a fr. Traian Dorz,
iar melodia e adusă de fr. înv. Ioan Marini,
de la frații din Hunedoara.
