Numele de «casă» şi de «familie» erau, la bătrânii noştri, nume sfinte pe care le apărau cu ochi de vultur şi cu mână de fier. În vremea bătrânilor noştri, tata din casă era acela care mişca toate, şi fără voia şi ştirea lui nu se putea mişca nimeni.
Azi însă, mulţi taţi şi multe mame dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în timp ce copiii lor umblă drumurile rele, se îmbată şi îşi pierd sufletul.
Părinţilor, nu lăsaţi pe copiii voştri nicăieri unde se bea şi se petrece cu alcool, căci cu acest duh rău strică şi ucide Satana sufletul copiilor voştri. Dar creşterea cea bună şi mântuirea tinerilor din ispitele pierzării nu stau numai în aceea să-i închideţi pe copii în casă şi să-i opriţi de a merge colo şi colo. (De multe ori, din ce-l opreşti pe cineva de la ceva, anume şi mai tare se duce acolo!). Silinţele părinţilor trebuie să se îndrepteze, mai ales, într-acolo ca fiii lor să-L afle cu adevărat pe Iisus Mântuitorul. Apropiaţi copiii voştri de Acela Care a zis: «Lăsaţi copiii să vină la Mine!»
Bună este grija părinţilor. Bune sunt şi mustrarea şi sfada lor. De lipsă-i câteodată şi nuiaua. Dar când l-ai adus pe copilul tău cu adevărat la Mântuitorul Hristos şi când copilul tău L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul, atunci poţi rupe varga şi de sfadă te poţi lipsi. Atunci poţi dormi liniştit şi poţi muri liniştit, căci copilul tău are cea mai bună zestre şi moştenire care nu se va mai lua de la el, aşezată fiind pe Temelia cea statornică.
Însă, ca să poată afla copilul tău pe Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie mai întâi ca tu însuţi să-L cunoşti pe Mântuitorul şi să trăieşti o viaţă cu El. În zadar îi predici copilului tău despre Mântuitorul şi Evanghelia Lui, când el nu te vede pe tine trăind această viaţă. Pilda vieţii tale este predica şi învăţătura cea mai bună, sau mai rea, pentru copilul tău.
Undeva am citit odată această întâmplare:
Un învăţător nou în sat, se întâlni pe drum cu un copil ce nu ieşise încă printre oameni şi nu umbla încă la şcoală.
– Al cui eşti tu? – îl întrebă învăţătorul.
– Al dracului, răspunse serios copilul.
Învăţătorul rămase uimit de acest răspuns şi îl întrebă mai departe:
– Şi cum te cheamă pe tine?
– Satana!
– De unde vii?
– Din iad, răspunse copilul şi plecă.
Învăţătorul cercetă mai departe pe urmele acestui răspuns fioros şi, până la urmă, află următoarele lămuriri:
Mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era un beţiv. Când venea beat acasă ea îi striga: «Ce-i, drace, iar vii beat pe capul meu?» La asta, tata răspundea cu înjurături şi ameninţări. În vremea asta, copilul fugea plângând în braţele mamei, dar mama îl alunga, zicând: «Fugi, Satană, nu mă mai necăji şi tu, că destul de necăjită sunt eu de când trăiesc în acest iad de casă…»
Din asta a auzit copilul şi a învăţat că pe tatăl lui îl cheamă «dracul», pe el «Satana» şi că ei trăiesc «în iad».
Părinţilor, ca un ogor ce aşteaptă sămânţa este sufletul fiilor voştri! Voi sunteţi răspunzători lui Dumnezeu despre ce fel de sămânţă semănaţi în ogorul sufletesc al copiilor voştri.
O ceară caldă e sufletul copiilor voştri. Voi aveţi o mare răspundere sufletească despre ce fel de slove şi ce fel de tipar apăsaţi în această ceară.
În casa ta, tu, tată şi tu, mamă, trebuie să fiţi ceea ce este preotul în Biserică şi învăţătorul în şcoală. Fără voi şi ajutorul vostru nici preotul şi nici învăţătorul nu pot face nimic din copiii voştri. În căsuţa voastră este începutul îndreptării tineretului, şi cea dintâi răspundere sufletească pentru această îndreptare, pe voi vă apasă…”
«Lumina Satelor» nr. 5, din 24 ian. 1926
Istoria unei jertfe / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2016, vol. 1
