1. Orbul n-a primit decât o poruncă: „Du-te de te spală“.
Şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării ascultarea de această poruncă.
Şi totuşi el a primit, fiindcă a avut credinţă în Acela Care i-a spus: „Du-te“.
Asta este credinţa!
2. Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale cu fiecare suflet pe care vrea să-l mântuiască!
Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum îi spune Hristos. Nu altfel.
Trebuie să meargă până unde îi va spune Domnul şi nu mai puţin;
şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu;
şi să se ducă acolo unde îl trimite El şi nu în altă parte.
3. Chiar şi Cuvântul care nu ţi-ar fi adresat ţie ia-l pentru tine…
Nu face cum fac alţii, care resping şi aruncă de la ei chiar şi cuvântul care le este adresat numai lor.
Aceştia, fiindcă nu se lasă spălaţi, rămân veşnic ne¬gri şi murdari, cum rămâne roata morii care, deşi veşnic stă sub revărsarea apei, tot neagră rămâne veşnic.
Pe aceasta numai focul o mai schimbă.
Aşa va fi şi cu cei ce merg la auzirea Evangheliei, dar n-o primesc.
4. Primeşte învăţătura, îndreptarea şi mustrarea fraţilor şi a Bisericii tale.
Fii smerit şi fii cu toată ascultarea de învăţătura cea bună,
spală-te cu toată apa de la „scăldătoarea“ Evangheliei, ca să ţi se ducă toată murdăria minţii şi a inimii tale, a trecutului şi a prezentului tău.
Când te întorci înapoi, să nu mai fii tot aşa cum te ai dus; să fii fără tină şi fără orbie.
5. Nu-ţi spăla numai mâinile ca Pilat, găsind totdeauna argumente spre a te dezvinovăţi sau spre a te îndreptăţi. Şi în loc să te îndrepţi cu fapta, să te osândeşti cu vorba.
Nici nu-ţi spală numai picioarele, cum fac destui alţii.
Ci spală-ţi inima. Să se înnoiască. Aceasta este spălarea adevărată.
6. Nici nu-ţi spăla numai faţa, cum fac fariseii care umblă mereu să se arate oamenilor că sunt „neprihăniţi“, că sunt plini de „dragoste“, chiar şi atunci când sunt nişte dezbinaţi şi nişte îngrăşaţi şi nesupuşi, ambiţioşi şi egoişti.
Ci spală-ţi ochii. Adică ferestrele sufletului tău prin care se uită alţii în tine şi tu în alţii.
7. Are mare însemnătate ce spun despre tine vecinii tăi şi cei care te cunoşteau mai înainte. Fiindcă ei ştiu bine cum erai tu în trecut, înainte de a-L întâlni pe Domnul. şi înainte de a merge la scăldătoarea vindecătoare.
Şi ei sunt în măsură să vadă dacă în tine s-a făcut adevărata schimbare sau nu.
8. Vai de „credinciosul“ la care vecinii şi cunoscuţii lui nu văd în fapte credinţa cu care acesta se laudă în predici, în cântări şi în vorbe.
Şi pocăinţa despre care spune că o are.
9. Numai sufletul acela cu care s-a făcut minunea vindecării are nobila virtute a smereniei
şi marele curaj al sincerităţii de a-şi mărturisi vina,
şi de a-şi recunoaşte păcatul,
şi de a nu-şi ascunde boala de care a suferit în trecutul său.
10. Cel care nu vorbeşte despre păcatul său,
cel care îl ascunde încă,
cel care se supără când alţii vorbesc despre el,
acela dovedeşte prin asta ca încă n-a scăpat de păcat. şi nu s-a vindecat de orbie. Acela este încă tot robul păcatului său, tot robul mândriei şi orbiei sale vechi sau noi.
Va urma…
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
