Rătăcim departe
De Casa iubită
Şi-mprejur e noapte,
Lumea-i adormită,
Nimeni nu cunoaşte
Patria dorită.
Zi de zi pe cale
Noi ispite vin
Şi de-a morții vale
Țintuiți îi țin
Mai din greu se vede
Cerul cel senin.
Încercări cumplite
Vin peste cei dragi,
Vânturi nedorite
Poartă crezuri vagi,
Căci la grele patimi
Ne-am făcut iobagi.
Goi de tot ce-i bine
Şi-ncărcați cu rău,
Nu ni se cuvine
Să vedem din hău
Zările senine,
Să ieşim din tău…
Rari mai sunt aceia
Ce-ar putea întruna
S-aprindă lumina,
Să treacă furtuna
Şi să ne salveze
Pentru totdeauna…
Nori târzii coboară,
Toamna-i necuprinsă,
Păsări rar mai zboară
Pe-nălțimea-ntinsă
Şi-amăgirea lumii
E tot mai ne-nvinsă.
Valuri de prigoane
Smulg ce ne-a fost drag
Şi-i tot mai potrivnic
Lungul lor şirag.
Trista rugăciune
Stă zdrobită-n prag.
Duhuri de partidă
Pe culmi bântuiesc,
Căutând să rupă
Duhul ostăşesc,
Să n-apuce nimeni
Locul cel ceresc…
Și mai câte, Doamne,
Vifor şi noroi
Îngrozesc puternic
Sufletul din noi,
Şi se dau năvalnic
Lupte de eroi.
O, lisuse Doamne
Binecuvântat,
Uită-Te spre câte
Ne-au tot zbuciumat
Şi-adu iar seninul
Cel mult aşteptat!…
18 octombrie 1967
Constantin Pânzariu – Merinde pentru-ai mei, pag. 203
