Cea dintâi patimă de care-l izbăvește pe om iubirea este philautia, marea ei vrăjmașă. Că după cum iubirea e numită de Sfinții, maica tuturor virtuților, tot așa philautia e socotită născătoarea tuturor patimilor. Iubirea desăvârșită e semnul dobândirii depline a tuturor virtuților; dar chiar și pe treptele cele de jos ea le sălășluiește pe acestea în suflet, le crește, le nutrește, le leagă întrolaltă, le face cu adevărat prețioase, și până la urmă le șlefuiește un chip desăvârșit. Și așa, punând piatră peste piatră, iubirea zidește omul cel duhovnicesc și-l duce la măsura vârstei, la statura bărbatului desăvârșit în Hristos. Vedem doar cum iubirea netezește legăturile dintre oameni; cum pune ea capăt luptelor, certurilor, înverșunărilor, vrăjmașilor, pizmuirilor și lincilor…, restabilind armonia și înstăpânind cea mai statornică pace în locul luptei și sfâșierii pricinuite naturii omenești și fiecărui mădular împarte de patimi- și mai cu seamă de reaua iubire de sine. Iubirea rea de sine și celelalte patimi, care îi făgăduiesc în chip mincinos omului slavă și împlinire, ele îl distrug.
Iubirea pătimașă de sine, nu știe de frate și nici nu-l cunoaște ; îl vede ca pe un lucru oarecare, bun ba de apucat, ba de aruncat. Iar dacă i se pare că-l cunoaște, îl cunoaște pe dinafară, rău și strâmb. „Iubirea e pentru om izvor de viață adevărată”(Sf Diadoh al Foticei) „Ce-i face pe oameni vii cu adevărat, de nu iubirea?”, întreabă Nicolae Cabasila. Cu adevărat, iubirea e început și capăt al tuturor bunătăților. În ea își află omul desăvârșirea la care e chemat, după cum spun Sfinții Părinți. Iubirea îl unește pe om cu Dumnezeu și-l face sălaș al Preasfintei Treimi. Astfel spus, iubirea îl îndumnezeiește pe om mai mult decât oricare altă virtute, pentru că „Dumnezeu este iubire”. După cum spune Sf. Maxim „nimic nu e atât de mult după chipul dumnezeiesc ca dumnezeiasca iubire”.
Despre iubirea creștină-Jean Claude Larchet. Rezumat