„Prea cucernici părinţi, iubiţi fraţi şi surori, alt bătrân vă vine aici, la rând. Ce să facem, dacă Bunul Dumnezeu ne-a îngăduit zile vieţii noastre, şi n-am murit prin lupte, prin înfrângeri, prin ispite, prin încercări; n-am murit până acum şi asta nu datorită nici unuia dintre noi, ci datorită milei şi îndurării lui Dumnezeu.
Rusaliile şi jertfa – două minuni cereşti. Fiecare dintre frăţia voastră vă uitaţi împrejur şi totul este rodul jertfei, al lacrimilor, rodul sângelui şi al rănilor. Ne găsim aici pentru că cineva a plâns pentru noi, cineva s-a rugat pentru noi. N-aţi dormit nici azi noapte şi poate nici ieri noapte şi v-aţi jertfit şi aţi venit aici să ascultaţi Sfântul Cuvânt, Cuvântul care a cutremurat Sinaiul atunci, iar acum cutremură pământul. Iată opera pe care a făcut-o omul lui Dumnezeu, Părintele Iosif, profetul vremurilor noastre, pe care Bunul Dumnezeu l-a trecut prin încercări, această fiinţă scumpă şi sfântă. Prin rănile lui suntem noi aici. Şi nu numai prin ale lui, ci şi prin ale calfelor sale – fratele Marini şi fratele Traian – care, cu aceeaşi sudoare, cu acelaşi preţ de sânge, cu aceeaşi tărie şi cu aceleaşi rugăciuni au urmat identic cuvântul şi sfatul lui. Şi noi trebuie să spunem că jertfa este dăruire, este sudoare. Printre zăbrele, un colţ de cer vedeau părinţii noştri. Prin alfabetul Morse au scris şi au învăţat cântări acolo, pentru ca să le avem noi acum şi să nu fim neroditori.
Haideţi, dragilor, să muncim un pic şi noi în casă, în familie, între vecini, la lucrul unde suntem noi. Ca să se vadă şi urmele noastre, în viaţa, în jertfa, în chinurile şi-n lacrimile pentru semenii noştri.
Haideţi să luăm Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi să-L ducem cu noi, să-L ducem pe Mântuitorul în sufletul şi-n viaţa noastră şi alor noştri!“
din cuvântul fratele Costică Pânzariu – din Teişoara, Botoşani, la Adunarea de Rusalii de la Sibiu – Iulie 1999
