(Migne, P. G. 61,211-224)
7. Însă nu lua aminte numai la acestea, ci, spunând acestea, cercetează şi cele de dinainte: cum slujnica a ocărât-o, cum s-a lăudat înaintea stăpânei. Şi ce era mai dureros decât asta pentru o femeie liberă şi cu bunăcuviinţă? Aşadar, să nu aştepte femeia virtutea bărbatului, şi atunci [numai] să o dea pe a ei. Căci asta nu e nimic mare. Nici, iarăşi, să nu aştepte bărbatul buna rânduială a femeii, şi atunci [numai] să filosofeze. Căci nici asta nu e vreo ispravă. Ci fiecare, după cum am spus, să dea cel dintâi cele ale sale.
Căci dacă celor din afară care ne pălmuiesc obrazul drept trebuie să le dăm şi celălalt obraz, cu mult mai mult trebuie să suferim pe bărbatul obraznic.Şi nu spun asta ca femeia să fie lovită. Să nu fie! Căci acest lucru este cea de pe urmă ocară [hybris], nu pentru cea lovită, ci pentru cel ce loveşte, însă chiar dacă dintr-o împrejurare oarecare ai parte, femeie, de un astfel de bărbat, nu te necăji, ci cugetă că ai plată pusă deoparte pentru acestea şi laudă în viaţa aceasta.
Şi către voi, bărbaţilor, aceea spun. Să nu aveţi un asemenea păcat care să vă silească să vă loviţi femeia. Dar ce zic de femeie? Nici pe o slujnică nu-i este îngăduit bărbatului liber să o lovească sau să-şi pună mâinile pe ea. Iar dacă a lovi o roabă este ocară mare pentru un bărbat, cu mult mai mult să-şi întindă mâna asupra celei libere. Şi asta ar putea-o vedea cineva şi de la legiuitorii din afară (cei păgâni) care nu silesc pe cea care a pătimit astfel de lucruri să mai locuiască cu cel ce a lovit-o, de vreme ce este nevrednic de locuirea cu ca. Căci este cea de pe urmă nelegiuire ca să necinsteşti ca pe o roabă pe tovarăşa de viaţă, care este legată strâns de tine prin cele de trebuinţă şi prin Cel de sus.
De aceea, un astfel de bărbat – dacă mai trebuie să-l numim bărbat şi nu fiară – este socotit la fel cu ucigaşii de tată şi de mamă. Căci dacă ne-a fost poruncit ca pentru femeie să lăsăm şi tată, şi mamă, nu nedreptăţindu-i pe aceia, ci plinind legea dumnezeiască – ba şi înşişi părinţilor le este atât de dorit acest lucru, încât, părăsiţi fiind, au şi bucurie şi se învoiesc la aceasta cu multă sârguinţă -, cum nu este cea de pe urmă nebunie ca să o înjosim pe aceasta [pe femeie] pentru care Dumnezeu ne-a poruncit să-i lăsăm până şi pe părinţi? Deci, oare numai nebunie este aceasta? Dar ruşinea cine o va suferi, spune-mi? Ce cuvânt-o va putea înfăţişa, când ţipete şi urlete se aud pe stradă, şi vecinii şi trecătorii aleargă la casa celui ce face aceste necuviinţe ca la o fiară vătămată la cele dinăuntru. Mai bine să se deschidă pământul pentru cel ce face asemenea lucruri decât să mai fie văzut după aceea în for.
– „Dar femeia este obraznică”, ar zice [careva].
– Dar gândeşte-te că este femeie, vas slab, iar tu bărbat. Căci de aceea ai fost „hirotonit” [echeirotonethes] conducător şi ţi s-a dat funcţia capului, ca să porţi slăbiciunea celei conduse.35 Fă-ţi, dar, strălucită conducerea. Şi va fi strălucită când nu necinsteşti pe cel condus. Şi precum împăratul cu atât se arată mai cinstit, cu cât îl arată mai cinstit pe locţiitorul lui, iar dacă necinsteşte şi ruşinează măreţia acelei vrednicii [a locţiitorului], i se va tăia nu puţin din slava lui, aşa şi tu, dacă necinsteşti pe cea care conduce după tine36, îţi vatămi, şi nu oricum, chiar cinstea conducerii tale.
Aşadar, cugetând toate acestea, fii cu mintea întreagă, şi împreună cu acestea cugetă şi la seara aceea când, chemându-te tatăl ei, ţi-a dat ca pe o comoară fiica şi, despărţind-o de toţi – şi de mamă, şi de el, şi de casă -, a încredinţat în mâna ta toată purtarea de grijă pentru ea. Gândeşte-te că, după Dumnezeu prin ea ai copiii şi te-ai făcut tată; şi să fii şi din această cauză blând faţă de ea.
8. Nu vezi pe lucrătorii de pământ cum îngrijesc în tot chipul pământul care a primit odată seminţele, chiar dacă ar avea mii de neajunsuri, cum ar fi lipsa de rodnicie, buruienile rele, ploile abundente? Fă şi tu aceasta! Căci aşa, cel dintâi te vei bucura şi de roade, şi de linişte. Căci şi liman este femeia, şi cel mai mare leac de înveselire. Aşadar, dacă fereşti limanul de vânturi şi valuri37, te vei bucura de multă siguranţă când te întorci din for. Iar dacă o umpli de agitaţii şi tulburare, îţi pregăteşti un naufragiu mai cumplit.
Deci, ca să nu se întâmple asta, fă ceea ce îţi zic. Când se întâmplă ceva întristător în casă din cauză că ea a greşit, mângâi-o şi nu îndelunga întristarea. Chiar dacă lepezi toate, nimic nu este mai întristător decât a nu o avea pe femeie locuind cu tine cu dragoste [eynoia] 37. Iar dacă îi spui păcatul să nu-i spui nimic aşa de dureros care să o răzvrătească, încât şi pentru aceste motive iubirea [agape] ei să-ţi fie mai de preţ decât toate38.
Căci dacă trebuie să purtăm greutăţile unii altora, cu mult mai mult ale femeii. Şi chiar dacă ar fi săracă, să n-o ocărăşti. Chiar dacă ar fi fără de minte, să nu treci peste ea, ci mai degrabă învaţ-o39 [rythmizein]. Căci este mădular al tău şi aţi devenit un trup. Dacă este flecăreaţă şi beţivă şi mânioasă nu trebuie să te îndurerezi pentru acestea, nici să te mânii, ci roagă-L pe Dumnezeu şi îndeamn-o, şi slăluieşte-o, şi fă toate ca să scoţi patima40. Dar dacă o loveşti şi adânceşti boala nu te mai grijeşti de ea. Căci înfruntarea se destramă prin blândeţe nu prin altă înfruntare. Şi împreună cu acestea gândeşte-te şi la răsplata de la Dumnezeu.
Când îţi este îngăduit să o lepezi de la tine, nu fă asta pentru frica lui Dumnezeu, ci suferă-i atâtea neajunsuri, temându-te de legea pusă în aceste cazuri, care opreşte a lepăda femeia, chiar dacă are vreo boală, şi vei lua plată negrăită. Dar şi înainte de răsplată vei dobândi cele foarte mari prin aceea că o pregăteşti pe ea sa fie mai ascultătoare şi tu devii prin ea mai îngăduitor. Se zice despre cineva din filosofii cei din afară că avea o femeie împovărătoare şi flecară şi beţivă41. Şi fiind întrebat de ce rabdă o astfel de femeie, a spus că o are acasă ca loc de antrenament în cele ale filosofici.
„Căci voi fi”, zicea el, „mai blând cu ceilalţi de vreme ce sunt învăţat prin ea în fiecare zi”. Aţi strigat lucruri mari42? Însă eu mă îndurerez acum mult, când păgânii sunt mai filosofi decât noi, deşi nouă ni s-a poruncit să-i urmăm pe îngeri. Ba mai degrabă ni s-a poruncit să-L urmăm chiar pe Dumngzeu în ceea ce priveşte blândeţea.
Aşadar, filosoful zice că pentru aceea având femeie rea nu o leapădă. Iar unii zic că pentru aceea şi-a luat-o de nevastă. Iar eu, fiindcă mulţi dintre oameni sunt predispuşi la prostie, îndemn ca dintru început să facem toate şi să ne sârguim ca să ne luăm o soţie potrivită şi plină de toată virtutea. Iar dacă se întâmplă să greşim şi să nu ne aducem în casă o mireasă bună şi uşor de suferit atunci, să-i urmăm acestui filosof şi să o educăm [rythmizein ] pururi, şi nimic să nu punem înaintea acestor lucruri. Fiindcă şi neguţătorul, până nu face înţelegere cu tovarăşul său [de călătorie], înţelegere care poate să-i aducă pacea, nu îşi pune corabia pe mare, nici nu face altă călătorie.
Aşadar, şi noi să facem toate ca să menţinem înlăuntru toată pacea cu tovarăşul nostru în călătoria şi corabia aceasta a vieţii. Căci astfel şi toate celelalte ne vor fi liniştite şi vom străbate în siguranţă marea vieţii acesteia.
Acest lucru să-l facem şi înaintea [problemelor] casei, şi a slugilor, şi a banilor, şi a ţarinilor, şi a treburilor politice43. Şi mai de preţ decât toate să ne fie ca cea care locuieşte în casă împreună cu noi să nu se răzvrătească, nici să fie în despărţire de noi. Căci astfel şi celelalte ne vor veni de la sine şi vom avea multă uşurare în cele duhovniceşti, trăgând cu unire de gând [homonoia] acest jug [al căsniciei].
Şi pe toate isprăvindu-le vom avea parte de bunătăţile puse deoparte [în ceruri], de care fie ca noi toţi să ne împărtăşim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, împreună cu care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
33 Se referă la faptul că nunta este o legătură care se susţine si creşte spre veşnicie, pe de-o parte, prin harul lui Dumnezeu, iar pe de alta, prin nevoile şi realităţile ce ţin de lumea aceasta, realităţi prin care cei doi îşi cresc relaţia.
34 Această formulare ar putea pune în paralel funcţia bărbatului în familie cu cea a preotului în Biserică. De altfel, este logic acest lucru din moment ce preotul este chip al lui Hristos iar relaţia bărbat femeie este asemănată cu cea dintre Hristos şi Biserică. O astfel de perspectivă ar putea face din căsătorie o trăire continuă a Sfintei Liturghii. Merită adâncită această paralelă. Spunem doar că după cum liturghia nu se poate face doar de preot sau credincioşi, ci este nevoie ca ambii să slujească laolaltă pentru ca Duhul Sfânt să Se coboare peste toţi şi, în plus, trebuie să fie cu toţi pregătiţi, la fel în căsnicie se cerc curăţie şi sinceritate adâncă din partea fiecăruia şi împreună slujire, pentru ca Duhul Sfânt să-i prefacă în chip conştient pe cei doi un trup şi un duh; ba mai mult, să-i prefacă în trup al lui Hristos, când Hristos este totul în cei doi.
35 Femeia este şi ea conducătoare în urma bărbatului.
36 Vânturile şi valurile sunt duhurile necurate şi slăbiciunile firii.
37 Dragostea aceasta nu se referă la aspectul sexual, ci e vorba de o atitudine lăuntrică a mintii. Mai adânc s-ar traduce: „să aibă gând bun faţă de bărbat”, „să fie de un gând cu bărbatul”.
38 Este ca în călugărie: nu trebuie să pui nimic al tău mai presus de voia celuilalt.
39 Este esenţial ca soţul să înţeleagă că partenerul este însăşi viaţa lui. Trebuie să-i acorde celuilalt răbdare, înţelegere, timp etc. adică tot ce are el. Fără această asumare a problemelor celuilalt, indiferent cât de prosteşti sau derizorii ar părea, nu există dragoste jertfelnică şi soţii nu pot deveni un trup. Lupta şi în căsnicie este tot împotriva duhurilor răutăţii şi trebuie o mare artă şi smerenie ca să putem birui cu harul lui Dumnezeu. Căsătoria asumată serios ar putea fi uneori o cale mult mai potrivita de a cunoaştere a tainelor dumnezeieşti decât călugăria de tip „regiment”, cu ascultări formale. O căsătorie adâncă, centrata pe descoperirea tainei celuilalt, se apropie foarte mult de vieţuirea în pustie în care ucenicul trăia împreună cu bătrânul său şi lua aminte în concret la modul dumnezeiesc de vieţuire al aceluia. Patimile şi pornirile rele pot mult mai uşor să fie tămăduite dacă cei doi se ??? în cele mai mici detalii, cu atât mai mult cu cât între ei există dragoste sinceră (nu ne referim la aspectul trupesc) lucru care adesea nu se întâmplă între ucenic şi stareţ.
40 Deci, preocuparea bărbatului trebuie să fie despătimirea femeii şi a femeii despătimirea bărbatului. Altfel nu există dragoste între ei. Privirea fiecăruia nu trebuie să fie orientată spre sine, ci spre celălalt. Atunci căsătoria oferă un cadru de adevărată mucenicie. Fiecare în căsătorie devine mucenic de bună voie nu atât răbdând neajunsurile celuilalt, cât sârguindu-se să se dezbare de atenţia la egoismul său şi să se preocupe de mântuirea (nu de patimile!) celuilalt.
41 Este vorba de Socrate şi soţia lui, Xantipa.
42 Probabil că auditorii au lăsal să le scape strigăte de uimire.
43 Buna înţelegere în casă cu soţia este hotărât pe primul plan. Acest imperativ nu este decât corolarul unei legi generale duhovniceşti: când omul este în regulă înlăuntrul său, toate merg bine în afară. La fel, dacă în casă merge bine relaţia dintre soţi, toate celelalte merg bine. În alt chip nu este cu putinţă.
Sf. Ioan Gură de Aur / Cuvântari despre viața de familie
Traducere: Pr. Marcel Hanches
Prefata: PS Lucian Lugojanu
Editura “Invierea”, 2005
