NOE ŞI FAMILIA LUI
„Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate. Şi S-a uitat Dumnezeu spre pământ şi a văzut că pământul.
„Şi se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate. Şi S-a uitat Dumnezeu spre pământ şi a văzut că pământul.
Urgia potopului a ţinut cu totul 150 de zile, timp în care „a pierit tot ce era viu pe faţa a tot pământul,.
Când apele potopului au început a creşte şi corabia a început a pluti, mulţi dintre oameni se vor fi căţărat pe corabie, în.
Când corabia a fost gata, „Domnul Dumnezeu a zis către Noe: «Noe, intră în corabie, tu şi toată casa ta (Fac. 7, 1).
Ceea ce spune Biblia despre potop este un lucru deplin adeverit şi din partea istoriei. În istoria tuturor popoarelor din lume s-a păstrat.
„Şi a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sfârşitul a tot omul vine înaintea Mea, că s-a umplut pământul de nedreptate de la dânşii.
Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile.
Când apele potopului au început a creşte şi corabia a început a pluti, mulţi dintre oameni se vor fi căţărat pe corabie, în.
N-AVEAU ÎNŢELEGERE PENTRU CHEMĂRILE SUFLETEŞTI ALE POTOPULUI … Ca şi pe timpul lui Noe, ştiinţa n-are nici azi ochi să vadă mâna şi mânia.
Biblia nu ne spune mai amănunţit ce s-a petrecut mai departe, după ce Noe a blestemat pe fiul său Ham. Un lucru însă.