[…] Mult mă mir cum de nu pricepem ceea ce cântăm în toate zilele: că ne blestemăm pe noi înşine şi nu luăm.

[…] Dar cea mai mare pricină a oricărei tulburări, de vom cerceta cu de-amănuntul, nu este alta decât pentru că nu ne defăimăm.

[…]  Nu urăşte Dumnezeu altceva mai mult şi nici nu este alt păcat mai rău decât osândirea, întru care răutate nu cade cineva.

[…] Mântuirea se săvârşeşte cu mult sfat. Nu zice să se sfătuiască cu mulţi, ci că la toate lucrurile se cade să se.

Dumnezeu când a făcut pe om a sădit într-însul o dumnezeiască scânteie de luminare, ca un cuget mai călduros şi ca un cuvânt.

Orice plãcere trupeascã vine dintr-o lenevire de mai înainte. Iar lenevirea se naste din necredintã (Sf. Marcu Ascetul). De nimeni nu se apropie.

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire, şi nu o bagă de seamă.

Avva Isaia Pustnicul 16. Cel ce nu află ajutor în vremea războiului, nu poate nădăjdui nici în pace. 17. Abia când cineva se va.