Jertfa unui curajos mărturisitor al lui Hristos
Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi al Bisericii Domnului. Astăzi, pentru a.
Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi al Bisericii Domnului. Astăzi, pentru a.
Conştiinţa răspunderii este partea lucrătoare a cugetului curat. Partea odihnitoare şi răsplătitoare a acestuia este pacea fericită. Între aceste două părţi binecuvântate trăieşte.
Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi al Bisericii Domnului. Astăzi, pentru a.
Până când nu te-ai născut într-o familie, cum să fii moştenitorul acestei familii? Până n-ai intrat într-o casă, cum să lucrezi în ea?.
„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a întărit şi m a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui!” (I Tim.
Hotărârea şi legământul de predare în slujba lui Hristos sunt hotarul cel mare de la care sufletul se desparte definitiv de Satana şi.
Hristos vrea suflete în care să ardă pentru tot ce-i sfânt, să-nfăptuiască cu-ascultare întregul Tatălui Cuvânt. Să plângă-n caldă rugăciune cu cel pierdut.
Frate şi soră, dacă voi staţi lângă Hristos, nu se poate să nu purtaţi ceva din mireasma Lui în vorbirea şi purtarea voastră.
„Tu dar, fiul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Iisus… suferă (şi luptă) împreună cu mine ca un bun ostaş al.
Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Slavă veşnică Ţie! Tu, Care dinainte de început ai fost Ideea Tatălui, Înţelepciunea Tatălui, acelaşi Gând.