De ce sunt nefericiţi tinerii?
Am întâlnit nu de mult pe un cunoscut tânăr cu care am stat de vorbă. Era mâhnit şi abătut. — M-am scârbit de.
Am întâlnit nu de mult pe un cunoscut tânăr cu care am stat de vorbă. Era mâhnit şi abătut. — M-am scârbit de.
Era-n amurg de seară când soarele-a apus Şi peste suflete plutea, cald, Duhul lui Iisus: „Veniţi, veniţi la Mine voi, toţi cei osteniţi.
Iată pe Domnul Iisus, care suferă acolo în locul nostru. El a luat asupra Lui păcatele noastre; S-a încărcat de bunăvoie cu nelegiuirile.
Cine călătoreşte pe mare caută să se asigure cât mai bine pentru vreme de furtună. Şi oare viaţa noastră nu este şi ea.
Trâmbiţa Oastei a trezit şi pornit la luptă pentru Domnul şi o mulţime de tineri de pe întreg cuprinsul ţării. Bucuria îţi copleşeşte.
Apostolul Ioan spune: „Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă.
Pe Taborul Schimbării la Faţă, vedem lumină şi strălucire; în Ghetsimanii durerii, noapte întunecoasă; acolo, fericire cerească – aici, fiori de moarte; acolo,.
Dacă cercetezi bine Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia, bagi de seamă că, încă de la început, Dumnezeu, după cum a deosebit lumina de.
„‹‹Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele.
Cu avânt, de bunăvoie, Când gornistul ne-a chemat, Noi în Oastea care luptă Bucuroşi ne-am înrolat. Nu aduşi cu sila suntem Ici pe.