NUMAI ÎN TINE SUNT FERICIT
1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vieţii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un.
1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vieţii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un.
1. O, Ioan şi Petru, fraţii inimii mele, fiii mamei mele, cunoscătorii unicei mele iubiri, m-aţi uitat şi voi oare într-atât de mult,.
1. Preaiubitul meu, adevărata mea slobozire de orice legătură grea şi de orice iubire străină eu am simţit-o numai în suferinţa cu Tine..
7. Tu eşti toată frumuseţea amintirilor mele. Când Te vedeam lângă mine, drag Prieten bun, orice somn îmi fugea dintr-o dată. 8. Ochii.
1. Ce fericită a fost viaţa mea cât am vegheat, ascultând la tăcerile Tale. 2. Nopţile mele au fost pline de lumină şi.
Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut. Cine ascultă poruncile Iubirii cu bucurie şi înţelege răbdarea.
– Însoţitorul meu binecuvântat, Pilda şi Puterea mea, spune-mi astăzi, care trebuie să fie relaţia mea cu lumea?Până unde trebuie să merg în.
1. Îmi mai aduc încă şi acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă. 2. Şi nu voi putea.
1. Îmi aduc aminte de prima noastră cunoştinţă. Şi de toată istoria vieţii mele şi a iubirii noastre de până atunci. 2. Ce.
1. Ce fericită a fost viaţa mea cât am vegheat, ascultând la tăcerile Tale. 2. Nopţile mele au fost pline de lumină şi.