Home Vecernia misionară din Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi reflectată în arhivele Securităţii

Vecernia misionară din Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi reflectată în arhivele Securităţii

Vecernia misionară din Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi reflectată în arhivele Securităţii

Încă de la începuturi, Adunarea Oastei Domnului din Galaţi a avut un har deosebit de a fi prima adunare ostăşească în care s-a precizat fericit linia urmată de adunare pe viitor, aşa cum s-a dovedit în revista “Ostaşul Domnului” nr. 3-4 din 1-15 februarie 1935, în articolul intitulat „Un cuvânt al Oastei Domnului din Galaţi”:

„[…] Dar, oricât de puternic o fi Satana, alături de care lucrează întreaga lume pământească, el nu va birui, deoarece cu noi lucrează Domnul şi îngerii din ceruri. Pentru aceea, noi, ostaşii Domnului din Galaţi, având sufletul zdrobit şi ochii înlăcrimaţi, protestăm din toată inima – în Numele Scumpului nostru Mântuitor, Doctorul şi Vindecătorul fiecărui suflet – împotriva tuturor actelor necreştineşti săvârşite de a nimici un om şi o lucrare.

În interesul Oastei din întreaga ţară, precum şi al Sfintei noastre Biserici, rugăm stăruitor pe Î. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae să înceteze prigoana îndreptată asupra Păr. Iosif Trifa şi să-i lase libertatea de acţiune, să poată continua lupta pentru Iisus Biruitorul şi pentru cucerirea sufletelor, căci numai Iisus poate coborî în suflete pace şi iubire. Pentru aceea noi, ostaşii Domnului, făgăduim solemn că ducem lupta înainte cu Iisus Biruitorul”[1].

Vânt de primăvară duhovnicească într-un sfârşit de iarnă politică

O altă iniţiativă încercată în Galaţi pentru revigorarea duhovnicească a neamului şi Bisericii noastre a fost iniţiativa vecerniilor misionare pentru colaborarea fraţilor ostaşi cu preoţii. Această iniţiativă aparţine Î. P. S. Arhiepiscop al Tomisului şi Dunării de Jos Antim Nica, fiind pusă în practică încă din anul 1987.

După programul aniversar întocmit de fraţii din Galaţi cu ocazia serbării a 80 de ani de viaţă a arhiepiscopului Antim din 20 februarie 1988, fratele Traian Dorz a primit o invitaţie specială să meargă într-o duminică la catedrală pentru a vedea şi a se bucura împreună cu fraţii de bunul mers al lucrurilor de acolo.

Pe 11 iunie 1988, fratele Traian a ajuns la Galaţi şi a avut o stare de vorbă cu arhiepiscopul Antim Nica. Ierarhul dorea o oarecare normalizare a activităţii Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă, însă fratele Traian a observat din starea de vorbă cu Î.P.S. Antim şi rezervele celorlalţi ierarhi din Sfântul Sinod, care n-aveau nici dorinţa, nici încrederea şi nici curajul unei iniţiative deschise în această problemă.

Totuşi, Î. P. S. Antim l-a sfătuit pe fratele Traian să mai facă un nou memoriu în care să aducă noi argumente şi să insiste pentru o mai aproape apropiere şi colaborare, deziderate comune, de altfel, şi ale fratelui Traian Dorz cât şi a fraţilor ostaşi din toată ţara.

În ziua următoare, după Sfânta Liturghie, fratele Traian a ţinut o cuvântare de 25-30 de minute în care mulţumeşte lui Dumnezeu pentru iniţiativa arhiepiscopului Antim, în care se doreşte revigorarea duhovnicească a neamului şi Bisericii noastre şi scoate învăţături duhovniceşti actuale şi pentru vremurile de astăzi, legându-se de evanghelia Duminicii a II-a după Rusalii [2].

Însă Notele informative din arhivele Securităţii despre acest eveniment pun foarte mult accentul părţii de început a acestei cuvântări şi nu sunt de acord cu practicile ostaşilor Domnului în cadrul vecerniilor misionare, care nu sunt privite cu ochi buni de către preoţii din alte eparhii. Astfel, informatorul „Movileanu” scria în Nota sa informativă că Traian Dorz „în timpul vorbirii a lăudat mereu pe Arhiepiscopul Antim, care reînviază vremurile de odinioară, când creştinii erau liberi (ca şi cum astăzi n-ar mai fi liberi)” [3].

De această dată, o Notă informativă anonimă, datată 19 august 1988, prezintă acest eveniment ca unul ce a scandalizat pe mulţi preoţi din alte eparhii, din pricina încurajării de către arhiepiscopul Nica a desfăşurării „unor practici contrare rânduielilor şi tipicului activităţii pe linia cultului ortodox – întruniri nepermise, intonarea de cântări şi rostirea de poezii ale “Oastei Domnului”, predicarea în biserică a adepţilor acestei asociaţii, program de catehizare vinerea seara” [4].

Interesant este finalul acestei note anonime în care se prezintă deformat situaţia acestei mişcări de renaştere spirituală din sânul Bisericii Ortodoxe şi a iniţiativei arhiepiscopului Antim Nica, în ceea ce priveşte integrarea Oastei Domnului în cadrul activităţii misionare: „Se apreciază că datorită toleranţei ce o manifestă acest arhiereu, li s-a acordat libertatea ostaşilor care spun ce vor în predici, în detrimentul cultului ortodox” [5].

Acţiuni şi reacţiuni

O consecinţă a sprijinului pe care l-a oferit I. P. S. Antim Nica în colaborarea dintre fraţii ostaşi şi preoţi, în cadrul vecerniilor misionare duminicale, a fost că ofiterul de Securitate care instrumenta urmărirea informativă a propus ca măsură operativă: “Vom raporta la Direcţia a I-a şi propune ca prin Departamentul Cultelor să se insiste pe necesitatea pensionării de vârstă a lui Antim Nica” [6].

Un alt lucru demn de consemnat ar fi şi lipsa menţionării Oastei Domnului din Nota-Extras din “Darea de seamă” prezentată Cancelariei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, folosită la întocmirea materialului ce a fost expus cu prilejul lucrărilor acestui organ, ce au avut loc în luna iulie 1988, în capitolul „Acţiuni prozelitiste sectare”, spre indignarea ofiţerului de Securitate care instrumenta urmărirea informativă.

În ceea ce priveşte acţiunea de la Galaţi, desigur că aceasta nu era văzută cu ochi buni de către Securitate, după cum vedem în Raportul informativ-operativ a Departamentului Securităţii Statului către Securitatea Judeţului Bihor, din 6 august 1988 şi în Raportul privind contactarea obiectivului „ALECU” – numele de cod atribuit fratelui Traian Dorz, din 20 august 1988.

În raportul din 6 august 1988, ofiţerul Securităţii care s-a ocupat de redactarea acestuia, nota că „în ultimul timp, elemente aparţinând asociaţiei interzise “Oastea Domnului” şi-au intensificat activitatea pe această linie, atât pe fondul slăbirii controlului informativ asupra lor de factorii cu responsabilităţi, cât şi al favorizării în acţiunile preconizate de către unii ierarhi şi deservenţi ai cultului ortodox” [7], dând ca exemplu vorbirea fratelui Traian din catedrala din Galaţi din 12 iunie 1988 şi mergând pe aceleaşi principii din notele informative menţionate anterior.

În raportul din 20 august 1988 observăm preluarea informaţiei din declaraţia fratelui Traian din 10 august 1988 [8] unde sunt cuprinse activitatea misionară şi scriitoricească a acestuia începând cu Rusaliile anului jubiliar 1988  până la tentativa de  rezolvare a disensiunii din adunarea din Chendrea, judeţul Sălaj,  [9].

Dorinţe înfrînte

Totuşi, atât Î. P. S. arhiepiscop Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos cât şi Î. P. S. arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului i-au cerut fratelui Traian să redacteze încă un memoriu pentru a reîmprospăta ierarhilor din Sfântul Sinod a chestiunii Oastei Domnului.

La această dorinţă a celor doi ierarhi apropiaţi de această Lucrare, fratele Traian scria: „Voi căuta să-i ascult, voi căuta să mai fac, dar cred că pentru ultima dată [subl. n.], acest pas. Voi spune acolo ultimul nostru cuvânt şi minimum de condiţii care sunt însă absolut necesare pentru o apropiere şi colaborare reală şi durabilă dintre Biserică şi Oastea Domnului… Cum însă toate argumentele de peste patruzeci de ani şi toate dovezile clare de dragoste, supunere şi bunăvoinţă nu i-au făcut pe nici unii dintre aceşti sfincşi ai Sfântului Sinod nici să clintească nici un deget binevoitor, mă tem că nici de data asta nu-i va mişca mai mult. Dacă nu cumva îi va face să ridice pumnul mai degrabă decât degetul” [10].

Acest memoriu redactat pe 14 septembrie 1988 este ultimul act pe care l-a întocmit fratele Traian, în care face o scurtă istorie a acestei Lucrări şi exprimă părerea personală despre conflictul care izbucnise la Sibiu, dintre părintele Iosif Trifa şi mitropolitul Nicolae Bălan în 1935 şi care dura până atunci. De asemeni, memoriu prezintă ameliorarea situaţiei acestei Lucrări în urma memoriului anterior din 1986, prezintă situaţia adunării Oastei Domnului din Galaţi în urma împreună lucrări dintre arhiepiscopul Antim Nica şi fraţii ostaşi din Galaţi.

În cadrul vecerniilor misionare duminicale, fraţii ostaşi împreună cu clerul catedralei, prezentau un program duhovnicesc bogat şi felurit de o înaltă ţinută creştină şi patriotică. În cadrul aceluiaşi memoriu se fac şi propuneri precum: găsirea unei soluţii realiste şi binevoitoare care să repare în fond şi în formă greşeala care a provocat conflictul de la Sibiu, recunoaşterea meritului activităţii Oastei Domnului de la înfiinţare şi până în momentul redactării acestui memoriu, iniţierea programului vecerniilor misionare după exemplul din Galaţi în toate bisericile şi folosirea tactului pastoral, a blândeţii părinteşti, a răbdării şi a dragostei creştine pentru remedierea unor eventuale deficienţe sau ivirea vreunor neînţelegeri locale [11].

După redactarea acestui memoriu, fratele Traian se prezintă în grabă cu el, în data de 16 septembrie 1988, la Î. P. S. Antim Nica din Galaţi. Tocmai în audienţa din dimineaţa zilei de 16 septembrie [12], arhiepiscopul Nica, neavând răbdare, nu a fost de acord cum a fost întocmit acest memoriu. Au avut loc discuţii privind formula de început al memoriului, sugerând şi includerea semnăturilor a douăzeci de intelectuali ostaşi. La această sugestie fratele Traian i-a spus că greutatea acestui memoriu nu depinde de semnăturile ostaşilor, ci de împortanţa problemei ridicate.

După dezbaterea problemei ridicate în memoriu, arhiepiscopul Nica a adus în discuţie şi problema manuscrisului Albumului dedicat Maicii Domnului “Minune şi Tăină”, în privinţa refuzului publicării acestuia sub pretextul existenţei iconografiei catolică şi protestantă pe lângă cea ortodoxă [13].

Sfatul frăţesc de la Galaţi din 16 septembrie 1988

Cu această ocazie a venirii fratelui Traian la Galaţi, în seara aceleiaşi zile a avut loc un Sfat frăţesc la care au participat fraţi din judeţul Galaţi pentru rezolvarea o dată pentru totdeauna a disensiunilor cu adunarea paralelă a lui Constantin Tudose. Sfatul a avut loc în locuinţa fratelui Costică Bozian, din cartierul I. C. Frimu.

În cadrul acestui sfat au participat următorii: fratele Neculai Mihai din Pechea, fratele Vis din Rediu, fratele Gheorghe Mihai din Costache Negri, fratele Tache Popa din Griviţa, fratele Tăchiţă Lungu din Cudalbi, Părintele Viorel Chircă din Iveşti, fratele Iancu din Şiviţa, fratele Vasile Popa din Tuluceşti şi fraţii Gigi Bocăneală, Simion Tănase, Gheorghe Neagu, Iancu Târziman, Pr. Diacon (la acea vreme) Ştefan Popa, Mihai Lişman, Sandu Ionescu şi Mircea Bute, din Galaţi.

Pe lângă aceşti fraţi, au fost prezenţi fratele Costică Iacobuţă şi familia Ţigancea din Comăneşti. De partea adunării lui Constantin Tudose erau  prezenţi fraţii Zaharia Bocăneală din Rediu şi Dumitrache Corciov. Constantin Tudose – ca şi mentorul său, Nicolae Moldoveanu, în alte ocazii – a sfidat prin neprezentare. În cadrul acestui sfat, conform Notei informative a lui „Pascu Florin” [14] din 21 septembrie 1988, s-a hotărât excluderea lui Tudose din rândul Oastei Domnului. Ca urmare a acestei hotărâri, Zaharia Bocăneală a rămas pe poziţia lui Tudose, iar Dumitrache Corciov a cerut iertare publică şi a revenit cu întreaga sa familie pe linia sănătoasă trasată de părintele Iosif.

Peste aproximativ o lună, timp în care a fost trimis memoriul la Bucureşti, fratele Traian a aflat de la fraţii din Galaţi că după plecarea sa din Galaţi şi după trimiterea memoriului, Î. P. S. Antim Nica s-a întors de la patriarh foarte supărat, iar drept consecinţă acesta le-a făcut nişte mustrări neobişnuite, anunţând nişte măsuri aspre pentru limitarea şi anularea unor părţi din desfăşurarea programelor misionare din catedrală. Ca urmare a acestui fapt [15], fraţii din Galaţi l-au rugat să le spună cum să procedeze în cazul în care lucrurile vor merge tot  mai rău în Galaţi. De asemeni, l-au îndemnat pe fratele Traian să scrie o scrisoare de mulţumire arhiepiscopului Nica pentru acţiunea sa [16].

Epilog cu dublu înţeles

Cu povara anilor şi a sănătăţii precare, simţindu-şi apropierea de capătul drumului în lupta duhovnicească şi având conştiinţa că şi-a făcut datoria, la presiunea Securităţii, fratele Traian Dorz şi-a redactat ultima declaraţie pe 5 noiembrie 1988, în care a prezentat activitatea pe linia Oastei Domnului din timpul anilor 1985-1988, în ceea ce priveşte acţiunea de relegalizare a acestei Lucrări, dar şi durerea şi mâhnirea pe care le întâmpină la capătul luptei sale în ciuda eforturilor colosale, pe care le-a depus.

Această declaraţie cuprinde şi dorinţa fratelui Traian de a fi lăsat în pace şi hotărârea sa formală de a nu mai întreprinde nimic datorită neputinţelor fizice[17].

Succesiv, în Raportul informativ-operativ întocmit de Inspectoratul Judeţean de Securitate Bihor şi trimis Direcţiei I din cadrul Departamentului Securităţii Statului, raport din data de 28 noiembrie 1988, se prezintă ultimele declaraţii ale fratelui Traian şi se face o analiză a cazului acestuia.

Totodată,  în acest amplu raport de saşe pagini, este menţionat planul de acţiuni diversive în care, printre altele, ofiţerii Securităţii vor crea artificial “unele disensiuni în rîndul “Oastei”, care vor produce frămîntări şi stări de neîncredere, prevenindu-se astfel crearea unui front comun de acţiune.” [18]

Din păcate, acest plan a fost pus în aplicare nu numai atunci imediat dar şi după aşa-zisa Revoluţie din decembrie 1989 în vremuri de libertate, ducând la sciziuni nedorite, persistente şi astăzi.

Altă concluzie ne arată că anul 1988 a reprezentat un an plin de roade duhovniceşti pentru adunarea Oastei Domnului din Galaţi, în ciuda tuturor problemelor apărute din partea tuturor celor care nu au privit-o cu ochi buni, dar şi din partea acţiunii Securităţii, acest organ represiv care dorea să sprijine lupta împotriva aşa-numitelor „concepte retrograde” cum era privită religia.

Acţiunea Î.P.S. Arhiepiscop Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos a reprezentat un exemplu de colaborare eficientă dintre Oastea Domnului şi Biserica Ortodoxă. Fratele Traian Dorz dorea implementarea vecerniilor misionare pe plan naţional, intuind posibilitatea deosebită care ar fi dus la propăşiriea spirituală a Bisericii şi neamului nostru.

George SPIRIDON – Masterand la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi.


[1] Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 2, Sibiu, 2007, p. 71. ↑ înapoi ↑

 

[2] Cunoscută ca Duminica Sfinţilor Români. ↑ înapoi ↑

[3] Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, fond Informativ, vol. 8, f. 58. ↑ înapoi ↑

[4] Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, fond Informativ, vol. 8, f. 118. ↑ înapoi ↑

[5] Ibidem, f. 118 v. ↑ înapoi ↑

[6] Ibidem, f . 58 ↑ înapoi ↑

[7]Ibidem, f. 67. ↑ înapoi ↑

[8] Ibidem, ff. 68-71. Acest memoriu nu se regăseşte în lucrarea fratelui Traian Dorz Istoria unei jertfe. ↑ înapoi ↑

[9] Pentru detalii, vezi Ibidem, ff. 76-77; Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 4, Sibiu, 2002, pp. 501-507 (lupta cu duhul sectar din adunarea de la Chendrea, judeţul Sălaj). ↑ înapoi ↑

[10] Traian Dorz, op. cit., p. 527. ↑ înapoi ↑

[11] Pentru detalii, vezi Dosarul de Urmărire Informativă, I 4964, vol. 8, fond Informativ, ff. 85-91. ↑ înapoi ↑

[12] Cf. Notei informative a informatorului „Pascu Florin” din 21 septembrie 1988, Ibidem, f. 114. ↑ înapoi ↑

[13] Convorbirea dintre fratele Traian Dorz şi Î. P. S. Antim Nica se găseşte atât în notele informative – sursa „Pascu Florin” (Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, vol. 8, fond Informativ, f. 114) şi sursa „Constantin Traian” (Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, vol .8, f. 117) – cât şi în Traian Dorz, op. cit., pp. 534-536. ↑ înapoi ↑

[14] Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, fond Informativ, vol. 8, f. 114. ↑ înapoi ↑

[15] Istoria se repetă şi în acest caz prin faptul că Î. P. S. Antim Nica s-a trezit singur împotriva tuturor pentru ameliorarea situaţiei Oastei Domnului aşa cum se întâmplase în 1958 când patriarhul Justinian Marina a susţinut chestiunea Oastei Domnului în faţa Sfântului Sinod, dar s-a trezit singur împotriva tuturor atunci când mitropolitul Moldovei de atunci, Justin Moisescu, a prezentat memoriul redactat de pastorul Richard Wurmbrandt care susţinea separarea Oastei Domnului de Biserica Ortodoxă. ↑ înapoi ↑

[16] Cf. Traian Dorz, op. cit., p. 537-538. ↑ înapoi ↑

[17] Pentru detalii, vezi  Ibidem, pp. 539-543; Dosarul de urmărire Informativă I 4964, vol. 8, fond Informativ, ff. 78-80 v. ↑ înapoi ↑

[18] Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, fond Informativ, vol. 8, f. 143. ↑ înapoi ↑

error

Author: admin

No Comments

  1. Un articol interesant.
    Insa am o nedumerire fata de termenul vecernie “misionara”: ce inseamna si de unde provine?
    Poate exista si vecernie “nemisionara”?

    Slavit sa fie Domnul!

    • Slăvit să fie Domnul!

      Frate Claudiu, “Vecernia misionară” din Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, înainte de toate, a fost un experiment extraordinar. După cum citim mai sus, dar şi din alte surse, în acele vremuri de represiune teribilă, la Galaţi, vlădica locului şi fraţii ostaşi găseau soluţii pentru reaşezarea Oastei Domnului în dezideratele Moţiunii din 12 septembrie 1937.

      Aveam 12-13 ani atunci şi, slavă Domnului, mi-au rămas ceva amintiri. Desigur, specifice vîrstei. Aş dori să citim aici şi mărturiile altora care au participat activ la aceste întîlniri.

      Vecernie şi “misionară” pentru că, se-nţelege, adunarea Oastei Domnului avea loc în continuarea Slujbei Vecerniei, cum uneori se face şi astăzi în unele biserici.

      Atunci era o minune, astăzi este, aş spune eu, o normalitate.

  2. Hristos a Inviat !

    Multumim fratelui George, care din dragoste de istorie, ne dezvaluie atat de obiectiv si istoria adunarii Oastei Domnului din Galati, in arhivele securitatii…

    Dupa cum stiu eu acest temen de vecernie misionara, reiese chiar din statutul Bisericii, unde pe langa alte prevederi,era si acesta de a se creea sectii misionare in parohiile ei. Si pentru ca Oastea este o Miscare misionara si voluntara in cadrul Bisericii, cred ca s-a considerat ca membrii ei pot face acest lucru si in cadrul acestor vecernii.

    Consider ca ceea ce s-a facut la Galati cu aceste vecernii misionare, a fost un mare castig, pentru ca multi credinciosi care frecventau atunci slujbele la catedrala, marturisesc acum aflarea lui Iisus cel Rastignit si schimbarea vietii lor .

    Chiar daca lipsea rugaciunea libera, poezia de multe ori, cuvantul fratilor limitat, faptul ca eram de la vladica pana la opinca, toti umar langa umar in catedrala, a fost o mare binecuvantare.

    Dar si atunci ca si acum, la insistentele unor frati care mereu reclamau faptul ca nu acesta e programul Oastei, ca nu bine asa,… fratii sub aceste presiuni au decis sa plece din catedrala, unde fratele Traian a facut un mare efort sa ne introduca, si fara nici o explicatie, fata de cei din jur, – am plecat… S-a facut o mare greseala atunci, pe care indraznesc sa spun ca si astazi o platim.

    Dumnezeul parintilor nostri, iarta-ne si indura-te Tu de noi.Amin. Slavit sa fie Domnul!

  3. “Chiar daca lipsea rugaciunea libera, poezia de multe ori, cuvantul fratilor limitat, faptul ca eram de la vladica pana la opinca, toti umar langa umar in catedrala, a fost o mare binecuvantare.”
    Si daca lipseau toate aceste comori duhovnicesti, ce mai ramanea din Adunarea Domnului, sora draga? “Mandria sfanta” de a sta umar langa umar cu un arhiereu? Pai asta oricum o aveam in cadrul Vecerniei, cu sau fara Adunare!
    Nu cunosc amanunte despre Adunarea din Galati, dar decat o adunatura de forma in prezenta unui arhiereu, eu personal prefer o Adunare frumoasa si curata in Domnul, asa cum am primit de la pr. Iosif si de la fr.Traian si de la fericitii nostri inaintasi!
    Slavit sa fie Domnul!

  4. Frate Eugen, am vorbit şi pe messenger şi răspund şi aici.

    Nu, nu vom şterge mesajul. Ideile tale se regăsesc pe buzele multor fraţi. După neputinţa mea, aş dori să dau un posibil răspuns.

    Recitind mesajul de mai sus al sorei Maria, am văzut că şi acolo era deja un răspuns. Anume că adunările Oastei Domnului în cadrul Vecerniilor misionare trebuie văzute prin cheia eforturilor imense ale fratelui Traian de a pune Oastea Domnului în respectul căruia i se cuvine, în biserica noastră.

    Şi de unde se putea începe, dacă nu de la colaborarea şi acceptul autorităţilor eclesiale? De unde s-a rupt firul în anii 1935-1938? De unde trebuia (imperativ) să se reia firul?

    Fratele Traian, în Istoria unei jertfe, vol. 4, la pagina 190, are un capitol întreg dedicat acestei chestiuni, care se numeşte sugestiv: “Cel mai necesar şi cel mai dificil colaborator”.

    Necesar, fratele meu, pentru că nu numai din vorbe putem spune “câmpul de lucru al Oastei Domnului este aici în biserica noastră” dar şi practic, efectiv şi lucrător! Fiecare suflet de frate şi soră, copil, tânar sau bătrîn, fiecare acolo în parohia de unde aparţine trebuie să fie un ferment viu, să fie sare, să fie lumină după cuvântul Evangheliei!

    Aşa se împlineşte rostul Oastei Domnului, aşa suntem înteleşi şi apreciaţi, aşa devenim împreună lucrători cu păstorii noştri.

    Ce frumoase sunt roadele unei împreună lucrări, ce stări binecuvîntate şi ce ajutor mare poate să dea Oastea Domnului bisericii noastre în toata activitatea misionară!

    Ferice de acei care au înţeles şi mai ferice de cei care au pus în practică acest lucru!

  5. Hristos a Inviat !

    Frate Eugen, cred cu tarie ca cele patru izvoare cu care un suflet sau o adunare trebuie sa se adape pentru a creste sunt: Cuvantul lui Dumnezeu, rugaciunea, cantarea, poezia.

    Sa ne gandim ca aceste vecernii misionare din catedrala din Galati, au inceput datorita efortului fratelui Traian de a reactualiza inceputul fericit a Oastei Domnului. Aceste vecernii au inceput, atunci cand fratii nostri erau sub teroarea arestarii, a amenzilor, a batailor, iar adunarile Oastei se faceau in taina cu geamurile acoperite de teama represaliilor regimului trecut.

    Cred ca atunci cand suntem umar langa umar cu ierarhii bisericii noastre,in impreuna slujire, nu este o madrie sfanta si nici o adunatura de forma, ci o necesitate .

    Fratele Traian cand a vorbit In catedrala, a fost aceasta o recunoastere a eforturilor sale, si prin aceasta nu a compromis cu nimic ideea Oastei.

    Cand intr-o biserica plina cu multe suflete insetate dupa mantuire, rasuna cantarile Oastei, fratii vorbesc scurt, dar inflacarat, copiii cu glasurile lor recita poezii sau montaje din repertoriul Oastei, cand participam efectiv la raspunsurile de la slujba vecerniei, sau ingenunchiati impreuma ne rugam ca Lumina Lina sa ne invaluie Sub Milostivirea Sa, atunci multi semeni de langa noi sau hotarat sa-L urmeze pe Domnul. Si vin cu aceasta marturie si astazi in adunarile noastre.

    Am fi putut poate si atunci ca si acum, sa ne izolom undeva si sa facem o adunare frumoasa, ca si atunci cand eram in catacombe, – dar acum, usa bisericii era deschisa, multe suflete dornice de mantuire erau acolo, iar Oastea Domnului trebuia sa fie fermentul sfant spre cresterea si mantuirea poporului si bisericii noastre. Cred ca acesta este scopul si menirea ei. Amin. Slavit sa fie Domnul !

  6. Frate Eugen prea usor ai folosit cuvantul”adunatura”!Din cate stiu eu din spusele fratilor au fost niste Adunari frumoase !!!Eu nu am fost in vremea aceea,dar fratii care au participat pot marturisi adevarul! Eu personal am intalnit 2 persoane care marturiseau despre Adunarile din Catedrala si care si-au schimbat viata! Si poate sunt mai multi crestini care si-au schimbat viata si nu-i cunoastem!
    Ce usor ne vine sa judecam si sa categorisim si e valabil acest lucru si pentru mine!
    Ce s-a intamplat la Galati in anii aceia nu a fost fara voia lui Dumnezeu,deci nimic intamplator.Timpul a trecut si din toate trebuie sa invatam cate ceva!

  7. Iubiti frati, iubite surori,
    Dezavantajul comunicarii electronice este ca pe langa faptul ca iti rapeste posibilitatea cunoasterii directe a starii de spirit a interlocutorului, nici macar nu-i poti vedea ochii, mimica, gestica si nu-i percepi nuantele din tonalitatea vocii. Iar de aici, o sumedenie de confunzii si de neintelegeri, care pot fi foarte usor de lamurit in cadrul comunicarii prin viu grai.
    Adesea, un om slab de caracter sau cu o cultura deficitara, poate parea darz si genial pe internet… Pe cata vreme un om care stie ce spune, dar socheaza prin exprimare, poate parea un badaran si-un ingamfat…
    De aceea, ma vad nevoit sa explic ce am spus, pentru a nu fi inteles gresit si de alti cititori, nu doar de cei care au postat deja:
    1. Tot ceea ce este randuit de catre Sf.Parinti in Biserica Dumnezeului Celui Viu este binecuvantat si sfant.
    2. Biserica este o institutie divino-umana cu trepte ierarhice bine definite, fiindca Dumnezeu Insusi nu este un Dumnezeu al haosului si dezordinii, ci al unei bune oranduieli.
    Acestea fiind spuse din capul locului, mai fac inca doua precizari:
    1. Oastea Domnului, desi face parte integranta din trupul Sfintei noastre Biserici, are totusi un specific aparte, dupa cum un specific aparte au si monahismul, asociatiile ortodoxe de tip ASCOR, etc. Iar ca specific aparte putem mentiona: rugaciunea libera, cantarile, poeziile, predicile. Daca acestea sunt cenzurate sau confiscate, din Adunarea Domnului nu mai ramane nimic! Si una este regimul comunist ateist, cand manifestarea ostaseasca era de inteles sa fie tinuta sub obroc, si alta este vremea de deplina libertate de acum, cand eventuala revenire la aceste practici restrictive ar fi catastrofala pentru Lucrarea Domnului!
    2. Desi Harul se revarsa ierarhic in Biserica lui Hristos, asta nu inseamna ca, in mod automat, in Adunarea in care este prezent un ierarh, e abundenta de Har, chiar daca manifestarea normala ostaseasca este restrictionata. Zadarnic este prezent un om plin de Har lucrator in Tainele Sfintei Bisericii, daca Domnul nu este prezent ca partasie frateasca in predica, rugaciune libera, cantare, poezie…
    Lucrurile acestea sunt binecunoscute, nici macar nu mai trebuia sa le mai scriu, dar daca trebuie, trebuie, asta e…
    Dar daca Adunarea Domnului se va tine asa cum am primit de la pr.Iosif, de la fr.Traian si de la inaintasi, atunci binecuvantata fie prezenta intr-ansa a preotilor, monahilor, ierarhilor si a oricaror oameni ai lui Dumnezeu !
    Hristos a-nviat!
    Slavit sa fie Domnul!

  8. Pingback: Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep. 1)

  9. Hristos a înviat!

    Frate Sorin,

    Cred că suntem datori Adevărului ca referitor la textul de mai jos:

    “În cadrul acestui sfat, conform Notei informative a lui „Pascu Florin” [14] din 21 septembrie 1988, s-a hotărât excluderea lui Tudose din rândul Oastei Domnului.”

    -să recunoaştem că fratele Constantin Tudose a trăit şi a murit ca un rob al Domnului Iisus Hristos,un preaiubit frate şi tovarăş în Lucrarea Domnului-aşa cum îl descrie fratele Traian,apreciat cu cea mai aleasă iubire şi preţuire în Hristos pentru curăţia cugetului său şi pentru râvna lui statornică pe Calea Domnului.
    Să nu fim părtaşi cu vrăjmaşii Adevărului Sfintelor Scripturi în lucrarea de compromitere a robilor Domnului care au lucrat cu credincioşie şi s-au jertfit pe ogorul Evangheliei,să nu ne numărăm printre “slujitorii”care crezând că slujesc pe Dumnezeu ucid şi prigonesc pe fii Săi credincioşi şi statornici între tindă şi altar.
    Să nu îi judecăm pentru cum au procedat ei,înaintaşii noştri în credinţă,căci şi fratele Traian şi fratele Tudose au iubit şi au slujit şi s-au jertfit aceluiaş Domn în aceeaşi Lucrare şi Biserică ortodoxă vie.
    L-am cunoscut personal pe fratele Tudose,prin mărturisirea acestui viteaz ostaş al lui Iisus L-am primit pe Domnul în viaţa mea ca Mântuitor şi Domn,de la el am aflat de dragostea frăţească care îi lega pe aceşti iubiţi fraţi ai noştri,care astăzi sunt împreună în Hristos,haideţi să fim şi noi împreună,să facem totul pentru unitate şi pentru Adevăr.Ioan 17.21,22.
    Cu nădejdea că noi avem toţi un Domn împreună şi că trăim ca să-L slăvim pe El,mă rog Lui să ne facă una în El!

    Slăvit să fie Domnul!

    • Adevărat a înviat frate David!

      Să recunoaştem un alt lucru, bineţeles în faţa Adevărului: Dumnezeu ştie rîvna fratelui Constantin Tudose, dar evidenţele spun că nu s-a demonstrat a fi un “prea iubit frate”, nu prea a iubit “biserica ortodoxă vie”, cum o numiţi, dimpotrivă a fost prea puţin “tovarăş” în Lucrarea Oastei Domnului, împreună cu fratele Traian şi cu ceilalţi fraţi de la Oastea Domnului.

      Urmele dezbinării se văd încă şi astăzi aici în Galaţi. Cu durere am scris.

  10. Slăvit să fie Domnul!

    Frate Sorin,
    Mulţumesc pentru postarea răspunsurilor,cred din toată inima că noi cu toţii dorim să ne lăsăm strânşi de dragostea lui Hristos şi că toate lucrurile merg spre binele nostru dacă-L iubim pe Domnul şi pe toţi ai Săi.
    În legătură cu descrierile pe care le-am făcut fratelui Tudose,am citat cuvintele fratelui Traian,descrieri pe care le deţin în manuscris,alături de alte texte în manuscris ale fratelui Traian.
    Frate Sorin să lăsăm “evidenţele” care sunt lucrurile văzute de oameni,uneori nenăscuţi din nou, care nu îi cunosc deplin pe fraţii noştri(vezi turnătorii şi detractorii de ieri şi de azi) şi să lucrăm unitatea în ascultare de Hristos.
    Îţi mulţumesc în Numele Domnului pentru slujba pe care o faci spre slava Lui
    şi pentru întărirea frăţietăţii din Lucrarea Sa.

    Slăvit să fie Domnul!

  11. Slăvit să fie Domnul frate David!

    Nu aveţi de ce să mulţumiţi, consider ca fiind normal un dialog, pentru că, aşa cum am scris într-un alt cometariu, mai sus, multe din ideiile exprimate sunt pe buzele mai multor fraţi şi în loc să murmurăm, sau să acţionăm unilateral, mai degrabă ne luptăm. Să ne lămurim :). Ca “să nu fie ceartă între mine şi tine… căci suntem fraţi” conf. Facerea 13,8.

    Revenind la subiectul nostru, da, descrierile pe care le-a făcut fratele Traian despre fratele Tudose, au fost pozitive, atâta timp cît fratele Tudose a ţinut aproape de frăţietatea Oastei Domnului. Adică la început. Şi în închisoarea de la Gherla începând cu 1959, când s-a dovedit credinţa şi ostăşia multora. Apoi… Dumnezeu cu mila.

    As vrea să mai amintesc un lucru, pentru a ne feri pe viitor de speculaţii şi neînţelegeri: demersul nostru, în a publica materiale din Dosarul de Urmărire Informativă I 4964, al fratelui Traian Dorz, în primul rînd este unul duhovnicesc. Apoi informativ şi istoric. Nicidecum vindicativ!

    Cred că nu la voia întîmlplării ne-a fost ispirat titlul: “Restituiri de suflet, din arhivele Securităţii” De suflet, de duh, nu “de rating”, nu de speculaţii.

    Dacă Evanghelia ne îndeamnă să ne purtăm bine cu vrăjmaşii noştri, de ce aş fi curios să ştiu cine e “Pascu Florin” sau alţi informatori. Da, tentaţia ar fi mare pentru a discuta despre moralitatea unora (mai ales că unii erau pe statele de plată ale Securităţii) dar eu rămân cu un fel de mulţumire că parţial şi datorită lor avem unele “restituiri de suflet” pe care nu le regăsim în nicio altă parte!

    Hristos a înviat!

  12. …Nu în număr stă puterea
    ci-n credinţa celui drept
    cel cu Dumnezeu învinge
    chiar cu-o sută să dea piept.

    Crede,când eşti drept şi luptă
    neclintit şi curajos
    biruinţa stă-n Dreptate
    şi Dreptatea e Hristos…

    Dacă lupta ta e dreaptă
    şi-al tău duh e curajos,
    nu te teme,mergi şi luptă
    vei învinge prin Hristos.
    Fr.Traian Dorz
    Slăvit să fie Domnul!

  13. Pingback: Restituiri de suflet din arhiva Securităţii (ep.2)

  14. Pingback: 13 iunie 1986

  15. Ma bucur fratilor ca nu ati utiat de inaintasi nostri, eu am suferit mult si am fost sechestrat de securitate pentru cintecele de la Ostea Domnului, acum sunt preot si multumes Domnului ca ma ales sa-I fiu slujitor si meru il prea maresc pe Domnul si pe Maicuta Domnului si pe toti sfinti

  16. acum la Videle, oamenii, fratii si surorile il preamaresc pe Domnul si ma bucur ca am dus cintecul in judetul Teleorman in orasul Videle si fratii si surorile se bucura de bunatatea lui Dumnezeu

  17. Am slujit lui Dumnezeu din tot sufetlul meu si din frageda copilarie am adus Domnului marie, ca mult eu am suferit de cand am venit aici pe acest pamant frumos, ca mane eu ma duc jos cu acest smerit trupsor, ca maine eu am sa mor si sufletul meu ranit, la Domnul se va duce sus sa ia plata cerului, bucuria sufletului pentru cat am suferit pentru Domnul cel iubit, ca in viata am cantat Domnul sa fie binecuvantat!
    Pr Marian, din Videle

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *