Ce sunt îngerii? De ce i-a făcut Dumnezeu?
R: Sfinții îngeri sunt acele ființe spirituale și nemuritoare, personale și raționale, libere și necorporale, create de Dumnezeu.
Sfinții îngeri sunt creați și trimiși de Dumnezeu în lume cu misiunea de a ajuta la mântuirea tuturor oamenilor.
2. Fiecare om are un înger „al lui”? Care trebuie să fie raportul dintre cei doi?
R: Da! Fiecare om are, primește un înger păzitor încă de la intrarea în creștinism prin Taina Botezului.
Misiunea sfinților îngeri în relația cu omul nu se limitează numai la acțiuni temporare ci ei fiind îngeri păzitori pentru fiecare om îi însoțește pe toată durata vieții cât timp el păstrează credința în Dumnezeu. Deci relația ar trebui să fie de ascultare și de comunicare.
3. Cum să tălmăcim faptul că Iisus nu a vorbit prea mult ucenicilor sau mulţimilor despre îngeri?
R: Iisus Hristos Mântuitorul lumii, a vorbit pe făța și de foarte multe ori despre îngeri.
Exemplu: 1. Luca 12, 8-9: „Oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor și Fiul Omului îl va mărturisi pe el înaintea îngerilor lui Dumnezeu; iar cel ce se va lepada de Mine înaintea oamenilor, lepadat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu”. 2. Matei 18, 10: „vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, căci zic vouă că îngerii lor, în ceruri, văd pururea fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”.
Ca slujitori ai lui Dumnezeu, sfinții îngeri au slujit pe Mântuitorul după întreita ispitire (Matei 4, 11), în Ghetsimani când S-a rugat (Luca 22, 43). Exemple pot continua dar aici spațiul nu ne permite.
4. Îngerii rămân pasivi când omul pe care-l au în grijă cade în ispită. De ce nu intervin?
R: Dumnezeu a creat cetele îngeresti (Col.1, 16) rânduite drept „duhuri slujitoare” pentru cei credincioși (Evrei 1, 14), de aici rezultând faptul că omului i se respecta decizia de a se manifesta liber și nefericit, creând această stare nefericită și îngerilor care deplâng conduita celor asistați. Nu îngerul nu intervine ci omul întoarce spatele îngerului pentru a face acțiuni după bunul lui plac.
5. Putem presupune că spaţiul lor preferat este biserica? Ei participă la Sf. Liturghie? Cu ce scop?
R: Spațiul preferat îngerilor este în imediata apropiere a oamenilor. Că în Biserică îngerii sunt „ca la ei acasă” și că sunt zeci de mii de Arhangheli și Serafimi și toți cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savot, este exprimarea lor făța de slava lui Dumnezeu.
Avem toată credința, că faptele noastre reprobabile limitează puterea îngerilor de a fi alături de noi și de asemenea că ei se bucură foarte tare de faptele noastre bune. Mântuitorul însuși ne încredințează că sfinții îngeri se bucură „pentru un păcătos care se pocaieste” (Luca 15, 10).
6. Vederea îngerilor ar întări credinţa multora. De ce nu se arată? Astăzi, în epoca supertehnologiei, orice tânăr pragmatic s-ar putea întreba de ce niciun dispozitiv sofisticat nu „sesizează” prezenţa acestor fiinţe invizibile?
R: Îngerii sunt soli, trimiși, vestitori ai lui Dumnezeu în relația cu lumea văzută. Există angelofani în care îngerii îmbracă o formă vizibilă. Acest lucru îl fac din necesitatea de a fi văzuți de om și numai pe durata împlinirii misiunii lor (Num. 22, 31; Jud. 6, 21; Luca 1, 11; Matei 28, 2; Marcu 16, 5; Fapte 1, 10)
Sesizarea prezenței îngerilor nu trebuie să o facă vreo tehnologie anume.
Prezența bunului simț.Prezența faptelor bune. Prezența bunei cuviințe și a tot binele, denotă, identifică prezența îngerilor buni în imediata apropiere.Pentru ca această identificate să funcționeze bine atunci se cuvine ca tu cel ce faci investigatii priviitor la angelofanii să fii omul lui Dumnezeu. De aici rezultă „detectarea” îngerilor.
7. Câtă putere au îngerii? Trebuie să ne rugăm lor? Ei pot face minuni?
R: Îngerii sunt înzestrați de către Dumnezeu cu puteri deosebite, prin care se pot săvârși minuni. Exemplu: 1. Salvează familia lui Lot înainte de nimicirea Sodomei (Fac.19, 15-16). 2. Salvează pe proorocul Daniel din groapa leilor (Daniel 6, 23). 3. Eliberează din închisoare pe sfinții apostoli (Fapte 5, 19) ș.a.Pentru starea lor de sfințenie, vrednicie, dragoste și bunătate, dar mai ales pentru slujirea lor făța de Dumnezeu și față de oameni, credincioșii creștini cintesc pe sfinții îngeri prin închinare și îi cheamă în rugăciunile lor.
8. Unde sunt îngerii când credincioşii trec prin mari încercări sau pier în accidente rutiere?
R: Îngerii sunt permanent lângă om cu condiția ca el sa creeze factorii favorizanți prezenței îngerilor lângă ei.
Orice grea încercare. Orice cumplit accident are un moment prealabil în care tu, omule, făptură a lui Dumnezeu, ai fost îndemnat de îngerul tău să nu faci cutare acțiune.
Oare nu ne este cunoscută afirmația românului: „prost am fost, cine m-a pus?”
Da! Noi fugim de sfinții noștri îngeri păzitori, nu ei de noi.
Rostul duhovnicesc al omului pe pământ este să identifice în viața lui , cui slujește? De cine ascultă conștiința lui? De îngerii buni sau de îngerii răi?
Părintele Onu Constantin !