„Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!» Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi.” (Matei 21, 12-14)
Privind din alt unghi, Intrarea Domnului Iisus în templu din Ierusalim ne obligă pe fiecare dintre noi la o aplecare spre interiorul fiinţei noastre, spre cele ce se află înlăuntrul nostru. Pentru că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt, aşa cum ne spune Sf. Ap. Pavel în I Cor 6, 9 şi I Cor 3, 16-17. Dar, din păcate, sufletul în loc să rămână sălaş al Duhului Sfânt, aşa cum a fost sfinţit prin Taina Botezului, mai apoi, din pricina păcatului, el devine sălaş al diavolului, devine o „peşteră de tâlhari”.
Şi ce va spune Domnul acum despre sufletul nostru, care trebuie să fie o casă a Sa? Ce ai făcut, tu, omule, din sufletul tău, din casa Mea, unde trebuie să locuiesc Eu? Ai făcut o „…peşteră de tâlhari!” Ai lăsat să-ţi intre tâlharii patimilor şi ai păcatelor de tot felul şi încă ai pretenţia că eşti ortodox, că ai dreapta credinţă, că eşti ostaş de la Botez? Dacă eşti ostaş, atunci de ce nu ai luptat să nu-ţi invadeze sufletul tâlharii păcatelor trupeşti? Sau tâlharii ereziilor care ţi-au strâmbat dreapta credinţă? De ce n-ai vegheat, de ce n-ai luptat? Sau ai pretenţia că eşti şi ostaş cu legământ? Aceasta cu-atât mai mult te va osândi…
Oare nu merităm şi noi acum să ia Domnul un bici şi să alunge din sufletele noastre pe toţi aceşti tâlhari? Oare nu merităm să ne atingă Domnul Iisus cu nuiaua Sa? Ba da! E dureroasă nuiaua, dar e necesară şi o merităm! Atunci, dacă zicem că merităm, de ce ne plângem când vine o boală peste noi, când vin necazuri şi încercări? Cu aceste nuiele Domnul vrea să ne cureţe de toată întinăciunea păcatelor şi să scoată afară tâlharii păcatelor din sufletele noastre, din templul Lui. Să scoată afară eul care este tâlharul cel mai criminal, cel mai îndârjit, care a luat locul Domnului, zicând: Eu nu vreau să fiu călcat în picioare de nimeni! Eu nu pot să-l suport pe cutare! Eu nu permit să mă calce nimeni pe bătătură! Sau: Eu postesc…; eu mă rog…; eu mă jertfesc…; eu am învăţătura curată…; eu sunt teolog…; eu sunt nelipsit de la biserică şi de la adunare…; eu am suferit pentru Lucrare; eu sunt cel mai bătrân şi trebuie să mi se dea ascultare… Ori: Ascultaţi ce vă spun eu! Eu astăzi vreau să vă vorbesc… Eu vă spun, fraţilor…! Sau cel tânăr va zice: Ce să învăţ eu de la cei bătrâni, că sunt aşa şi aşa… Eu nu am găsit nici un model în fraţii vârstnici şi bătrâni din adunare… Eu-eu-eu… Eul cel nemulţumitor, eul cel îngâmfat, mândru şi orgolios; eul, stăpânul sufletului meu… Mare tâlhar este acest eu care a pus stăpânire, de fapt, pe sufletul nostru, scoţându-L afară pe El, Stăpânul de drept.
O, Doamne, vino şi scoate afară din templul Tău – sufletul meu – eul din mine, pe acest înverşunat tâlhar, şi apoi pe toţi tâlharii patimilor şi ai păcatelor care încă mai stăpânesc peste mine!
Costel ROTARU
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
Anul XXVII, nr. 17 (1045) 18-24 APRILIE 2016
Despre anunțul planului de citire al Bibliei în anul 2023:
