Din ce Îți dau iubirea-ntreagã
aș vrea mai mult sã Te iubesc
din ce mã arde-a Ta dorințã
aș vrea mai mult sã Te doresc.
Din ce Te caut, simt Iisuse
c-aș vrea s-alerg din loc în loc
din ce Te caut aș pune-n cântec
mai multã dragoste și foc.
Din ce Te chem, tot mai aproape,
aș vrea la piept sã mã cuprinzi,
din ce m-aprind de-a Ta iubire
aș vrea mai mult sã mã aprinzi.
Când oare voi fi plin de Tine
ca fundul mãrii nepãtruns
sã nu mai cer, sã nu mai caut
sã-mi fii de-ajuns, de-ajuns, de-ajuns!
Traian Dorz,
din ”Cântarea Cântãrilor mele”