Doamne-n fiecare slovă bietu-mi suflet de străin
plânge tainica-i durere şi ascunsul lui suspin.
Căci voind pe marea vieţii tot mai larg să mă depart,
m-au izbit atâtea valuri şi corabia mi-au spart.
Când furtuna era mare şi eram a mă-neca,
Stânca Tu mi-ai fost, Iisuse, şi scăpare, Crucea Ta.
…Azi, la umbra Crucii Tale, toată viaţa mi-o aştern,
Tu-mi eşti Veşnica Nădejde, Tu-mi eşti Reazemul Etern…
Iar aceste stihuri sfinte lăcrimate din condei
sunt prinosul tinereţii, viaţă din viaţa ei…
Le-am sfinţit în rugăciunea din al inimii izvor
şi tot focul tinereţii arde-n fremătarea lor…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
