Acelaşi lucru îl scrie şi fraţilor săi din toate părţile, căci toată truda lui de zi şi noapte, întreaga predică şi tot ce face pentru fraţi ori pentru sărmanii păcătoşi nemântuiţi este să li‑L facă cunoscut pe Hristos, să-L descopere pe El şi măreaţa Sa jertfă ispăşitoare, pentru ca ei să-L vadă, să-L cunoască, să creadă, să‑L iubească, să se predea Lui şi să fie mântuiţi. Căci „…întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi“ – decât numele Iisus (Fapte 4, 12; I Cor. 6, 11).
Prin acest Singur Nume avem mântuirea. A-L cunoaşte, a-L primi, a crede în El – iată totul!
Pe pământ şi sus, în ceruri,
nu e nume mai frumos,
nu e nume-atât de dulce
ca şi Numele Hristos.
Nume sfânt şi duios,
Numele ce-l poartă El,
o, ce sfânt şi frumos –
Numele Emanuel!
Orice om din lume fie,
prinţ ori rege dac-ar fi,
pe Iisus nici doar o clipă
n-o să-L poată-nlocui.
Şi nimica nu-i în lume
mai de preţ şi mai frumos
ca un om ce poate spune:
Sunt copil al lui Hristos!
Acest Nume scump, singurul Nume dat oamenilor în care pot să fie mântuiţi, acest Nume dulce şi plin de putere înseamnă totul pentru Apostolul Pavel. De când L-a aflat, trăieşte prin El şi caută să-L facă cunoscut şi altora, pentru ca să fie mântuiţi.
„Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe Acesta Răstignit“ (I Cor. 2, 2).
Galatenilor le scrie că înaintea ochilor lor a fost zugrăvit Iisus Hristos ca răstignit (Gal. 3, 1). Şi cât de adânc e mâhnită inima lui atunci când fraţii din Galatia – amăgiţi de nişte prooroci mincinoşi care lucrau printre ei cu litera legii – îşi iau ochii de la Hristos cel Răstignit pe Care L-au cunoscut şi primit prin credinţă, pentru a se întoarce la „faptele legii“ de la care aşteptau zadarnic să primească ceea ce numai prin credinţa în Domnul Hristos se poate primi: mântuirea. Căci toţi cei ce se bazează pe faptele legii sunt sub blestem, pe când cei ce se bazează pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios (Gal. 3, 4;10).
Efesenilor le scrie că se roagă pentru ei ca să cunoască „iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă“, spre a se umple „de toată plinătatea lui Dumnezeu“ (Efes. 3, 19). Prin urmare, la plinătatea lui Dumnezeu nu se poate ajunge decât prin cunoaşterea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă… Iar pentru aceasta slăveşte pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, „făcându-ne cunoscută taina voinţei Sale, după buna Lui socotinţă, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte“ (Efes. 1, 9).
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
