Pe un câmp de război, după o luptă crâncenă în care o armată fusese bătută, comandantul a dat ordin gornistului să sune retragerea. Gornistul sună, dar nu retragerea ci… înaintarea. Şi sună cu atâta foc, că oamenii porniră la atac cu atâta curaj şi înflăcărare încât, după o scurtă şi aprigă luptă, au respins pe vrăjmaş şi câştigară biruinţa.
Chemând la raport pe gornist, comandantul îl întreabă de ce n-a ascultat ordinul să sune retragerea, când i s-a poruncit?
– Să trăiţi, d-le comandant! zise soldatul. Eu cât am fost la cazarmă n-am învăţat să sun retragerea, ci numai înaintarea. Eu nu ştiu să sun retragerea.
În viaţa duhovnicească nici tu nu trebuie să suni vreodată „retragerea“. Un adevărat creştin nu cunoaşte decât un singur imn, o singură poruncă: înainte, tot înainte, până la biruinţa de la sfârşit. „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie“, zice Domnul (Apoc. 3, 21).
* * * *
„Toţi aleşii Domnului din Vechiul Testament (Avraam, Moise, Noe etc.) au fost oameni de curaj, de luptă şi biruinţă. La fel şi toţi eroii viteji de acolo (Samson, Ghedeon etc.). În special, pildă de curaj, de luptă şi îndrăzneală sunt proorocii. Fiecare prooroc e o pildă măreaţă de curaj şi îndrăzneală. Cei mai mulţi au plătit cu viaţa lor îndrăzneala ori curajul de a striga: «Aşa zice Domnul!», pe tot locul, fără să cruţe pe nimeni… Iar pe urma eroilor şi vitejilor din Vechiul Testament au păşit cei din Noul Testament; şi tuturor le-a urmat apoi ceata martirilor şi a mucenicilor care şi-au jertfit şi ei viaţa pentru biruinţa Evangheliei.“ (Părintele Iosif Trifa – Fricoşii)
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
