Ce vinovat este omul care nu se satură niciodată cu partea lui, cu dreptul lui, cu locul lui, ci umblă mereu să răpească dreptul semenului său!
Iată, câţi oameni şi câte popoare în cursul veacurilor au căutat numai să-i asuprească şi să-i jefuiască pe alţii!
S-au ridicat din adânc şi au venit spre oameni cu lozincile şi promisiunile libertăţii şi ale izbăvirii de asuprire, ca să-i poată înşela.
Fiecare cu alte lozinci… cu alt sistem, însă cu aceleaşi promisiuni mincinoase.
Dar în realitate ce a făcut fiecare?
I-a eliberat pe unii oameni şi i-a înrobit pe alţii, dar n-a adus eliberarea tuturor.
I-a scăpat de exploatare pe unii şi i-a dus în ea pe alţii, dar n-a putut înlătura exploatarea tuturor .
I-a înlocuit pe nişte asupriţi cu alţii, dar n-a putut nimici asuprirea de peste toţi.
În numele milei pentru alţii, acei care o vânturau îşi urmăreau propriul lor interes.
Lacrimile nu s-au uscat, ci au trecut numai din ochii unora în ai altora.
Gemetele nu au încetat, ci au izbucnit numai din alte guri.
Silnicia n-a dispărut, ci a trecut numai asupra altor nevinovaţi.
Toate acestea mai înmulţite decât înainte. Mai amare de cum fuseseră. Mai nemiloase decât în trecut. Cu atât mai mult cu cât erau mai otrăvite de dorinţa răzbunărilor. De lăcomia hămesiţilor. De cruzimea metodelor…
Cine mai are milă când se dezlănţuie asuprirea în numele libertăţii omului?
Cine mai are măsura dreptăţii în ceasul judecăţilor în numele libertăţii?
Cine mai are suflet de frate faţă de cel ce trage la jug, când el este sus pe scaunul căruţei?
Care împărat s-a aşezat el însuşi în jug şi le-a grăit supuşilor săi: Acum luaţi şi voi jugul Meu, afară de Hristos?
Care mântuitor a mai luat crucea şi, ducând-o, să spună ucenicilor săi: Cine vrea să Mă urmeze să-şi ia crucea sa şi să vină după Mine, afară de Hristos?
O, Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu, numai Tu Te-ai dat pe Tine Însuţi pentru alţii. Toţi ceilalţi împăraţi îi dau pe alţii pentru ei.
Ajută-ne să facem şi noi ca Tine, ca să fim ai Tăi.
Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
