Sã ne ţinem de credinţa cea lãsatã din pãrinţi
peste ea sã ardem toatã râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei sã punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc sã-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.
De biserica în care ne-am nãscut şi ne-am trezit
sufletul sã ne rãmînã pentru veci nedespãrţit
dragostea din ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim
credincioşi sã-i fim şi vrednici cât pe lume-o sã trãim.
Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu
Steag nãlţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn şi scut în lupta ascultãrii de Hristos
numai astfel ni-e şi drumul şi sfârşitul luminos.
Asta-i Dreapta-nvãţãturã dupã care ascultând
ne urmãm pãrinţii noştri prin urmaşi continuând,
astfel noi legãm Trecutul de Prezent şi Viitor
sã intrãm în Veşnicie într-un lanţ nemuritor…
Iar la Marea Rãsplãtire vom putea sã stãm voioşi
cu o sfântã vrednicie, între fii – şi-ntre strãmoşi
şi de Domnul şi de-ai noştri vom fi binecuvântaţi
cã ne-am împlinit chemarea de creştini adevãraţi.
Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”
