Poezii Traian Dorz

ŞI CU CÂT PRIVESC

Şi cu cât privesc în urmă peste anii ce s-au dus,
Tot mai limpede-Ţi văd Faţa şi iubirea Ta, Iisus.

Tot mai strălucit şi dulce în viaţa mea răsai,
tot mai limpede-mi răsună fermecatu-Ţi, dulce grai.

Tot mai strălucit faci totul, Soare binecuvântat,
tot mai mult mi-alungi din suflet norul greu şi-ntunecat.

Când eram furat de valuri şi-ncetam să lupt cu zel,
dacă mă mustrai, Iisuse, urmăreai de-atunci un ţel.

Când, din patima deşartă, Ţi-am cerut să-mi dai un pic,
de mi-ai dat, mi-ai dat, Iisuse, ca să văd că nu-i nimic.

Când am vrut să-mi caut prieteni, desfătări când am căutat,
m-ai lăsat să le-aflu, Doamne, să văd cât m-am înşelat.

Astăzi văd că bogăţia lumii-ntregi de mi-o dădeai,
n-aş fi-aflat vreo mulţumire, căci din toate Tu-mi lipseai.

Dar de când Te am pe Tine, chiar de-s singur şi străin
şi de-s şi sărac pe lume eu sunt fericit deplin.

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns