Singurãtãţi şi depãrtãri
mã-nchid ca-ntr-o cetate
şi-adesea printre negre zãri
nici gândul nu-mi strãbate
– dar când spre Tine Doamne vin
uşor mi-e totul şi senin.
Dezamãgiri şi-ndurerãri
mã ard şi mã sfâşie
şi-n toate cele patru zãri
vãd numai vijelie
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e totul paşnic şi senin.
Neliniştiri şi-ameninţãri
mã-nconjur ca o mare
şi cât privesc în depãrtãri
nu-i cale nici scãpare
– dar când spre Tine Doamne vin
mi-e liber totul şi senin.
Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”
