Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SSFD, IVA et Co

SSFD, IVA et Co

SSFD, IVA et Co

Nu sunt un navigator pe Internet şi nici un pretenţios în exprimare, mai ales atunci când mediul mă provoacă. Ambele aceste lipsuri se simt în cultura mea şi în rostirile mele cam slobode, care le mai scap pe ici pe acolo. De prima lipsă, ce vine dinspre necercetarea Internetului, n-am a mă plânge; pe-a doua, caut a o îndrepta şi, la vremea maturităţii, sper să o împlinesc aşa cum se cade. Ce mai, nu eu ar fi trebuit să scriu editorialul acesta, dar nici să-l tac nu pot.

De când mi-au îngăduit fraţii să lucrez la Radio Oastea Domnului [NN – cînd a fost redactat editorialul], prin natura comunicării pe care o dezvoltă o astfel de întreprindere, ochii mei au alunecat pe pagini de forum sau pe o serie de mesaje care, invariabil, începeau cu SSFD şi se încheiau cu IVA. Am crezut prima dată, şi am şi emis ipoteza, că am de-a face cu vreo societate secretă de comunicare sau cu vreo firmă logistică, acreditată de stăpânii internetului să facă reclamă gratuită cu fiecare mesaj. Dar de unde? Era vorba despre ostăşescul salut Slăvit să fie Domnul!, în forma de exprimare leneşă. Iar IVA înseamnă, aţi ghicit, În veci, amin! O să-mi spuneţi: Ei, şi, care-i problema? Doar nu-i nici o pierdere aici şi, mai mult, nu ni se afectează cu nimic mărturia. E o formulă de comunicare, prescurtată, în condiţiile comunicării în spaţiul virtualului. Oare să fie numai atât?

De unde ţandăra mea sărită? Salutul Oastei Domnului nu este niciodată un simplu mod de a ne spune Ziua bună!, formulă de salut de altfel abuzată de proTv-istericul o zi bună, indiferent de ştirea care precede sau urmează după acest salut (nu de puţine ori o crimă, un viol, o sinucidere etc.). Salutul Oastei, dincolo de fundamentul său scripturistic, poartă cu sine valoarea unei scurte mărturisiri de credinţă. Pentru care din saluturile societăţii româneşti moderne, uzitate de către o comunitate, s-a mai plătit atâta preţ de sânge şi lacrimă ca pentru acesta prescurtat de noi? Măcar cu-atât să mai vestim lui Hristos că mai existăm, cu murmurul buzelor. E drept că, ascultând tonalitatea în care ne servim acest salut, am senzaţia unei lătrături necordiale, de-ţi vine să fugi de lângă acela care-ţi adresează salutul. Altădată stau şi mă tem de uşurinţa prin care acest salut, liturgic în fond, s-a desacralizat prin proastă folosire, în situaţii care-l fac perisabil. Eludarea ca şi abuzarea sa sunt la fel de periculoase.

Revenind la „ SSFD; IVA et caetera”, cred că voi fi bine înţeles dacă voi spune că se simt a fi mofturi_net@od.ro, adică un mod superficial de a induce în planul dialogului interpersonal modele depersonalizante şi impersonale care ne pot afecta nu atât modul de a vorbi, cât, mai ales, modalitatea de a gândi. Şi, ca să mă înţelegeţi, am să mă explic: cine mai ştie astăzi că teribilul de ştersul Pa vine din mult mai profundul Pax, care înseamnă Pace; sau că Servus-ul ardeleanului avea un echivalent (absolut genial caricaturizat de Moliere în Bădăranii, piesa de căpătâi a sa în criticarea obiceiurilor fariseice ale vremii sale), care se traducea cu sluga dumitale, în sensul de sunt la dispoziţia dumitale; ca să nu mai spun că însuşi cuvântul de salut se leagă, până astăzi, în limbile de origine latină, de mântuire (în italiană şi spaniolă) sau sănătate sufletească şi nu numai (în portugheză, de exemplu). Folosirea lor în dimensiuni extra-sens, neatenta lor utilizare sau nepotrivirea lor în contextul în care s-au folosit, au dus la pierderea orizontului lingvistic, paralel cu acela moral.

Cine va mai explica pruncilor copiilor forumurilor de astăzi, peste câţiva ani, care este conţinutul real al salutului scurtat de părinţii lor? Să fie chiar atât de greu de scris întreg salutul?

Vă propun un scenariu: închipuiţi-vă că Sfântul Ioan Gură de Aur sau Părintele Iosif sau fratele Traian Dorz ar fi scris cu prescurtări de lene mărturia lor de credinţă. Leneveala la scris ar fi dus la suficient de multe distorsionări de sens în ceea ce priveşte conţinutul pe care ei îl voiau dat cuvintelor lor. Noi nu putem, astăzi, să citim tot ce-au scris ei în condiţii de exil, de umilinţă şi temniţă, de prigoană şi martiraj. De altfel, ce stau eu a zice: noi de-abia mai citim Scriptura şi Sfinţii Părinţi, ca o preocupare secundară şi o facem doar ca să ne argumentăm aroganţele pe forumuri sau pe cine ştie ce mesagerii-menajerii de absurd, din ce în ce mai lipsite de duhul lui Hristos, din ce în ce mai pline de aroganţa mediocrităţilor noastre în a trata pe toată lumea drept proastă numai noi, noi fiind buricul lumii fidele mărturiei noastre… Jalnici, asemenea culturii care ne provoacă astfel de reacţii. De unde credeţi că începe grava problemă de comunicare din Oastea Domnului, OD nu-i aşa, dacă nu din prea desele prescurtări de sens şi text pe care le colportăm între noi. De câte ispite am fi fost scutiţi dacă am fi rostit până la capăt lucrurile ce aveam a ni le spune, nu prin terţi mereu bine intenţionaţi, nu jignindu-ne cu prescurtări de întâlniri… Ediţii de carte prescurtate, a se vedea «Hristos, mărturia mea», ediţia „adversă”, texte prescurtate, predici prescurtate – să încapă în Foaie… – cântări prescurtate când nu servesc intereselor sectare, celebra de acum modificare „mâna Domnului” în loc de „Maica Domnului”, cum consemna manuscrisul dorzian etc. etc. etc.

Remarc astfel că, mai nou, oricine, şi subliniez oricine, poate să se erijeze în mintea lucidă a Oastei Domnului, anchetând şi condamnând, după prescurtări făcute de oameni având o cultură duhovnicească prescurtată, acţiuni, luări de poziţie şi misiuni ale Oastei Domnului, doar pentru că ele sunt privite în cadrul prescurtat al modului lor de a gândi, nu în planul eshatologic, duhovnicesc şi pedagogic al Bisericii.

Iată de unde reacţia mea, poate hiperbolizată de angoasele mele pastorale. O să-mi spuneţi că este o copilărie de-a tinerilor de la Oaste. De acord. Dar, acceptaţi aşa, devine o copilărire a Oastei în ansamblul ei. Închipuiţi-vă cum ar fi transcrisă, în grilă SSFD, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pardon SFDL sau Sfintele Evanghelii, pardon SFE, doar pentru a transmite mai rapid şi comprimat mesajul nostru Domnului. Nu, aceste prescurtări nu au nimic cu monogramele creştine care sigilau o mărturie, nici cu acrostihurile care ordonau o cultură întreagă. Ele exprimă curentul de moftangii în care ne-am transformat câteodată, câte unii.

Oricum, eu DESAM, adică dixit et salvat anima mea, am spus şi mi-am mântuit sufletul!
Slăvit să fie Domnul, Care ne-a dat cuvinte articulate ca semn de cultură şi evlavie la El!

Părintele Constantin Necula

– Editorial  publicat în Iisus Biruitorul, nr. 32/5-11 august 2007.

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998

Author: admin

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *