Sunt stări în care rugăciunea e-atât de sfântă şi-i aşa
de strălucită, că nici locul, nici gândul n-ajung pân’ la ea.
Sunt stări în care tot Cuvântul e-atât de strălucit şi-aprins,
că arde buzele şi ochii, şi-ntregul inimii cuprins.
Sunt stări în care părtăşia e-atât de plină de Hristos,
că nu-i pe lume, ca un frate, nimic mai scump şi mai frumos.
Sunt stări în care bucuria e-atât de necuprinsă-ncât
n-o-ncape sufletul, ci simte că n-ar putea mai mult de-atât.
Sunt stări în care adunarea mai mult e-n cer ca pe pământ,
atunci şi-n inimi, şi-n afară e totul îngeresc şi sfânt.
În stări de-acestea omul este ca oricând mai dumnezeiesc,
iar Dumnezeu, cel mai aproape de înţelesul omenesc.
…O, stări cereşti, ce rare sunteţi şi cât de mult v-am vrea mereu,
cuprindeţi-ne şi ne ţineţi nemaiîntorşi, în Dumnezeu.
Cântări de Sus / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
