Prin liníştea albă ca de nea-nsorită, laudă pe Domnul, inimă smerită, El dă curăţia care străluceşte, ce prin frig şi flăcări rabdă şi.

Poţi pleca-nspre ceruri, dar, dacă n-ajungi, singur pe vecie sufletu-ţi străpungi; – jalnică-i, jalnică-i chemarea fără de răspuns şi-n zadar, şi-n zadar plecarea.

Din tot ce-ai spus, Iisuse, eu mi-am făcut un crez pe care temelia vieţii mi-o aşez, ca nici un val puternic şi nici.

Pe geamul dinspre moarte priveşte, vezi cum vine un sol grăbit ce-aduce o veste, o veste pentru tine. Trezeşte-te când cheamă cuvântu-nştiinţării, el.

Ferice de aceia cu duhul cel sărac,cereasca-mpărăţie a lor va fi în veac. Ferice de aceia ce plâng ne-ajutoraţi,căci ei vor fi odată.

Credinţă-adevărată e doar credinţa carene-ngenunchează-n lacrimi c-o unică predareşi ne renaşte-n Domnul cu legământ fierbintede luptă pân’ la moarte, privind mereu ’nainte. Credinţa-ntemeiată.

Un zbor grăbit e viaţa prin soare şi furtuni,– aşa curând te lasă tot ce-ai luptat s-aduni.O clipă-i fericirea cu cei care petrecişi.

Va fi-un amurg din care tu zorii n-ai să-i vezişi-apoi n-o să se ştie nici locul unde şezi,şi-apoi se va reface viaţa alor.