Întinde-Ţi Mâna Albă când trec pe lângă iad şi calea-mi luminează, Iisuse, să nu cad. Întinde-Ţi Mâna Dulce când ceasul mi-e amar, puterile.

Şi vântul şopteşte, – şi norii zâmbesc,şi zarea luceşte, – şi razele cresc,şi frunzele cântă, – şi zorii doresc,şi noaptea suspină:– Iisus, Te.

Şi-aşa va fi o clipă când ultimul păcatdezlănţui-va norul cu trăsnetu-nfocat,cutremurul şi ploaia de flăcări va ţâşni– şi nu va fi-atuncea nici noapteşi.

Cântăm Domnului, cântămo Cântare Nouăcând genunchii ni-i plecămşi ni-s ochii-n rouă.Înspre ceruri înălţămmâinile-amândouăşi-I cântăm, cântăm, cântămo Cântare Nouă… Cei ce Te-adorămŢie Îţi cântăm,Dumnezeu.

Sfârşească-se frumos această cale pe care-o-ncepem astăzi fericiţi şi-orcâte-ar fi primejdiile sale, noi s-o străbatem nemaidespărţiţi. Sfârşească-se frumos această luptă purtată pentru Cauza.

Vei fi tu-n stare să primeştivenirea Judecăţii?– de nu, – alege astăzi chiarcărările dreptăţii! Vei fi tu-n stare-atunci să spuicu fruntea sus solia?–.

Doamne, sunt din nou un tânăr la cei douăzeci de ani, – parcă-n zbor înalt sunt vultur peste munţii diafani, parcă-s vânt de.

Cu mâinile întinse ca nişte crengi spre soare, Îţi ’nalţ al rugăciunii ceresc şi tainic rod şi-Ţi dărui a iubirii neprihănită floare, salvată.

Tu eşti mereu cu mine, eu zic nu EU – ci NOI,nu-i zi, nu-i ceas, nu-i clipă să nu fim amândoi;de-ai fi la.

O, cât de mult Ţi-am aşteptat,Iisuse, întâlnirea– în ce adânc zăceam uitatşi-mi aşteptam pieirea! Când s-a ivit un fir de drumsă pot scăpa.