Ce-i foloseşte unui om să aibă lumea-ntreagă, când sufletul în iad pe veci şi-l duce şi şi-l leagă? Tot mai spre lume lăcomind.

Frumoasă e lumina când noaptea-i fără lună, când bezna e adâncă şi marea-i în furtună; – cinstiţi pe cel ce-o ’nalţă, că grea-i.

Poate spui şi tu la alţii despre calea ascultării, însă vezi mereu mai mare vrăjmăşia nepăsării şi cu cât vezi mai cu teamă.

Eu n-aş mai vrea să-Ţi cer vreun semn puterii şi iubirii, căci ştiu, Iisus, c-acest îndemn e-ndemnul ispitirii. Ci-aş vrea să-mi fie îndeajuns.

Voi, lucrătorii Viei sfinte, cât de cinstit s-ar fi căzut să-I fi dat partea Lui la vreme Stăpânului când v-a cerut. El vă.

Să nu rămâi fără credinţă şi să nu uiţi al ei sfânt preţ, căci de trăieşti fără credinţă, îţi pierzi folosu-ntregii vieţi. Cel.

Mâine, când vei pune mâinile pe piept, vezi să le pui bine, pe un cuget drept, vezi să duci cu tine aurul frumos.

Când nu mai ştim şi nu vedem de nicăieri scăpare, la cine altul să-alergăm să cerem apărare, la cine să putem fugi de.

Nu-nceta să strigi mereu către Dumnezeu când ceri ceva fericit pentru cineva iubit; strigă, nu-nceta, mereu, pân’ ascultă Dumnezeu. Nu-nceta să chemi acum.

Drumul tău către apus gata-i să sfârşească, toată viaţa ta s-a dus ca un fum de iască. Noaptea, iată, e aici, gata să.