Tu Ții legământul
Rugăciunea lui Solomon – II Cronici 6, 14 Cât de puțin te poți bizui pe oameni și pe legămintele lor! Aproape n-a fost.
Rugăciunea lui Solomon – II Cronici 6, 14 Cât de puțin te poți bizui pe oameni și pe legămintele lor! Aproape n-a fost.
I Cronici 29, 17 Numai un suflet de rugăciune și de meditație cunoaște cu adevărat cât de pătrunzători sunt ochii Domnului. Și cât.
I Cronici 29, 14 Numai o inimă smerită și o minte veghetoare poate vedea plină de recunoștință că tot ce primim este.
Rugăciunea lui David – I Cronici 17, 24 Parcă nimeni nu și-a mai iubit poporul său și casa sa atât de mult ca.
Rugăciunea lui David – I Cronici 17, 21 Orice suflet omenesc, este normal să ţină la ai săi mai mult decît la alţii.
Rugăciunea lui Ezechia – II Împăraţi 19, 15 De multe ori în istoria Bisericii şi în viaţa poporului lui Dumnezeu, credincioşii Lui a trebuit.
Rugăciunea lui Ilie – I Împăraţi 18, 36 În vremile normale nu-i nevoie de minuni. Dar în ceasurile crâncene este atâta nevoie de ele!.
Numeri 14, 13 Nu este popor să nu aibă vrăjmaşi. Dar poporul cel adevărat al lui Dumnezeu are cei mai mulţi. Vrăjmaşul are.
Rugăciunea lui Moise – Exod 32, 11 Ce mare binecuvântare este totdeauna un adevărat credincios, nu numai pentru el însuşi sau numai pentru casa.
Această închinare a îngerului Gavriil în faţa Sfintei Fecioare Maria nu este o închinare ca lui Dumnezeu. Pentru că însuşi acest înger minunat.