Tinerețe, leagãn dulce care legeni har și soare
cine știe-n lumea asta sã te prețuiascã oare!
Cel ce ți-a trãit odatã scumpa anilor comoarã
nu-ți mai uitã-n veci lumina din cereasca primãvarã.
Nu sunt gânduri nici cuvinte sã cuprindã și sã spunã
ce luminã, ce putere, ce frumsețe te-ncununã
rai de vis scãldat de-un soare în atâtea mii de fețe
fericitã, luminoasã, minunatã tinerețe!
Când tu vii în lupta sfântã pentru Domnul, – ce-nviere
și ce sfântã-nflãcãrare umple totul cu putere,
pe ce culmi, în ce luminã și-n ce stãri strãlucitoare
se ridicã-a tale steaguri fâlfâind biruitoare!…
Tinerețe, rai al vieții de cerești și sfinte clipe
tu dai visului viațã și avântului aripe
tu m-ai ridicat odatã, sus, cu mult mai sus de stele
sã culeg de-acolo crinii albi ai cântecelor mele!
O, de-ar ști acel ce-ajunge al tãu leagãn sã-l alinte
cât în suflet arde încã focul mare și fierbinte
cum și-ar da puterea-ntreagã împlinirilor mãrețe
dulce, unicã, frumoasã
și divinã
Tinerețe!
Traian Dorz, din ”Cântãrile Dintâi”
