Tu ştii la ce necazuri, Doamne,
în lumea asta ne-ai trimis.
Fă să-ndrăznim, s-avem credință,
să biruim, cum Tu ne-ai zis!
Tu ştii că-n lume-aşa ca mieii
la lupi ai spus că ne trimiţi.
Păzeşte-ne-ntre ei, lisuse,
să nu putem fi nimiciti!
Tu ştii ce slabi suntem, adesea,
şi ce ispite tari avem.
Fii ne-ncetat cu noi în luptă
şi-ajută-ne să nu cădem!
Tu ştii ce rară e iubirea
şi-n lume ce puțin trăim.
Nu-ngădui să fim, o, Doamne,
prea despărțiți de ce iubim!
Tu ştii ce grea-i în lumea asta
povara slujbei care-o cei…
Dă, Doamne, celor ce le-ai dat-o
şi inimi pe măsura ei!
de Traian DORZ