Puterea Cuvântului şi marile întrebări
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). În urcuşul nostru duhovnicesc,.
Prorocul Ieremia, în Plângerile sale, spune aşa: „Bine este omului să poarte un jug din tinereţile lui; Să stea la o parte în.
1. Acela care poate să-i înveţe pe alţii, acela nici nu se ruşinează a învăţa şi el însuşi de la toţi. 2. Acela.
Prof. GHEORGHIOS I. MANTZARIDIS Universitatea „Aristotelis“ Thesalonic Dragostea ocupă locul central în creştinism caracterizând felul de a fi al lui Dumnezeu şi firea.
Rugăciunea este lucrarea cea dintâi a Bisericii şi a credincioşilor ei, prin Sfânta Liturghie, prin care se aduc mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate.
Mare e moartea, peste măsură, Suntem ai ei cu râsul în gură, Când arzătoare viaţa ne-o credem în toi, Moartea în miezul fiinţei.
Privim cu ochii noştri cum parcă o noapte adâncă stăpâneşte lumea întreagă în aceste vremuri în care Domnul Dumnezeu pune la încercare puţina.
Vorbind cuiva ai șanse să reușești o comunicare bună, dacă vorbești „ca și cum n-ai exista”. Important este să-l bucuri pe celălalt. Lucrul.
Vine-i vremea fiecui cu-ncheierea slujbei lui, vine-i clipa bună, rea să-şi primească plata sa pentru orice rău făcut şi ştiut, şi neştiut, şi.