O parte din a doua vorbire a fratelui David Bălăuţă de la nunta de la Leorda – 26 iulie 1981
(…) Mântuitorul a trebuit să stea pe cruce şase ore, apoi a murit. Gândiţi-vă frăţiile voastre cât de chinuit a fost, câtă durere (…). A fost zdrobit, a fost bătut, a fost chinuit în aşa hal, după cum arată şi Scriptura şi ne putem noi închipui, căci toată această tortură, tot acest chin pe care El l-a îndurat a fost de natură să-I zdrobească tot trupul, să nu mai rămână nimic sănătos în carnea Lui. Şi la urmă, El termină cu iertarea. Ei, asta a culminat, a fost victoria cea mare în planul lui Dumnezeu: moartea lui Iisus Hristos pe cruce. De atunci a rămas crucea la loc de cinste pentru cei bine credincioşi.
Şi acest Iisus este Mântuitorul nostru. Domnul Iisus Hristos este Mântuitorul nostru şi a tot omul, şi a toată lumea. Pe El deci, trebuie să punem noi tot accentul vieţii noastre. De asta trebuie să ne interesăm noi: să-L avem pe El în noi, ca să fim purtători de Hristos. Noi ne împărtăşim cu Trupul Mântuitorului Iisus Hristos. Da, cu Trupul acela răstignit, cu Trupul acela chinuit, fraţilor şi surorilor. Dacă noi venim la Sfânta Împărtăşanie în felul acesta, gândind: „Cu acest Trup, Doamne Iisuse, eu vreau să mă împărtăşesc, cu Trupul Tău întreg, cu Trupul Tău chinuit, aşa cum a fost pe cruce”, atunci, fraţilor, altfel te împărtăşeşti şi altfel trăieşti. Şi aşa trebuie să fie.
Fraţilor şi surorilor, noi suntem oameni înţelegători. Să pătrundem, fraţilor, înţelesul acesta, că avem mare osândă dacă nu vom înţelege sau dacă o vom lua prea uşor. Credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos şi-n orice lucru trebuie să fie din inimă, din toată inima. Căci prin credinţa din toată inima se capătă neprihănirea. Şi această credinţă din toată inima, vă spun frăţiilor voastre, [se manifestă] aşa ca şi cum eu şi tu, şi toţi care ascultăm am fost de faţă atunci pe Golgota. Ca şi cum şi noi eram acolo şi am văzut cum Îl chinuiau pe Domnul Iisus Hristos şi cum Îi băteau cuie în mâini şi în picioare. Ca şi cum eu am văzut, am fost martor ocular la acest lucru şi de atunci mi s-a rănit inima şi nu mai pot (…), decât să mă căiesc mereu, fiindcă pentru mine El a îndurat moarte. Eu sunt vinovat de moartea aşa de grea a Mântuitorului meu. Şi aceasta îmi ispăşise toată ticăloşia vieţii mele, tot păcatul şi ştiu că El m-a iertat. Dacă prin Jertfă m-a iertat, totuşi nu pot să uit, nu poate să iasă din mintea mea, din inima mea că eu sunt vinovat, că şi pentru mine a fost chinuit aşa de tare şi aşa de mult.
Atunci L-ai aflat pe Iisus Hristos cel Răstignit, dragul meu. Şi de-atunci încolo de El vorbeşti, de El te interesezi mai mult, de El te doare mai mult, de Lucrarea Lui şi de tot ceea ce spune El după aceea.
După asta şi o dată cu asta, rugăciunea ta este adeseori scăldată cu lacrimi în odăiţa ta, în adunarea ta, în biserica ta, oriunde ar fi şi oricât ar fi. Adeseori când treci prin lume, îţi vin lacrimi şi-ţi aduci aminte de Mântuitorul tău, pe Care l-ai văzut pe cruce şi Care a suferit aşa de mult pentru tine, şi Care ţi-a dat mântuirea cea slăvită, cea veşnică, pe care nu o meritai – şi pe care nu o merita nimeni.
Aceasta este aflarea lui Iisus Hristos. Şi plângi, şi-ţi curg lacrimi. Şi la biserică, de multe ori, când asculţi, îţi curg lacrimi. Şi-ţi curg lacrimi şi când te împărtăşeşti. Şi-ţi curg lacrimi când te mărturiseşti la duhovnic. Mai ales atunci, frate! De când ai intrat în Oastea Domnului, mărturisirea, pe care o făceai tu până atunci de suprafaţă, trebuie să fie numai cu lacrimi. Bine-nţeles, asta, după ce L‑ai cunoscut pe El. Celelalte mărturisiri, pe care le-am făcut până acum de formă, n-au nici un efect, frate, şi n-au adus schimbare, pentru că noi am rămas mai departe în păcatele şi-n ticăloşiile noastre. Dar de-aici încolo, la mărturisirea aceasta, îngenuncheaţi în faţa preotului – oricare preot ar fi, nu contează – (…), ori ai rămas în plata pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos pentru tine şi nu te mai pedepseşte, ori te pedepseşte pentru că n-ai primit iertarea Lui, pentru n-ai căutat-o.
(…) Şi, dacă ai ajuns la starea asta, grijeşte ca s-o păstrezi. Grijeşte ca pe lucru de mare preţ, să nu-L pierzi pe Iisus Hristos cel Răstignit din viaţa ta, din adunarea, din casa ta. Dă-ţi seama de acest lucru că el este gingaş. Biblia spune aşa: „Nu fii ca un cal sau ca un catâr pe care trebuie să-l struneşti cu o zăbală”. Nu. Domnul Iisus este fin. El lucrează delicat. Tu trebuie să înţelegi. Tu trebuie să ştii ce doreşte El, că El îţi face cunoscut (…) tot ce cuprinde Biblia şi interesează mântuirea – şi tot ce nu este în Biblie scris, la urma urmei. Ştiţi cum zice: „Păziţi-vă de orice lucru care se pare rău”. Poate zici: „Păi mie nu mi se pare rău lucrul acesta!”. Dar Duhului Sfânt I se pare rău. Şi El vine şi aşa-ţi descoperă şi ne descoperă, rând pe rând, păcatele şi greşelile noastre pe care le-am trecut cu vederea zeci de ani şi acuma le recunoaştem! Noi ne vedem tot mai păcătoşi. Ne vedem mult mai păcătoşi, pentru că Domnul descoperă în noi păcatele noastre şi lucruri în care noi nu am împlinit voia Lui. Noi n-am ajuns la împlinirea totală a Cuvântului Lui. Şi atunci noi nu putem să spunem că trăim cu El tot timpul. Ei, în parte, aşa… relativ, dar nu total, frate. Nu total. Total ajungi să trăieşti atunci când L-ai primit pe Hristos, adică atunci când eşti cu El şi când trăieşti cu El (…). Atunci începi să împlineşti lucruri pe care nu le-ai împlinit niciodată în viaţa ta de credinţa până atunci.
Deci, pentru că Dumnezeu lucrează în noi şi ne descoperă păcatele, noi atunci devenim tot mai curaţi, tot mai buni, tot mai vii, tot mai drepţi înaintea lui Dumnezeu, tot mai de folos oamenilor şi fraţilor. Şi nu mai suntem sminteală nici lumii (căci noi putem să-i ajutăm sau să-i smintim pe oameni). Doar neînţelegerea învăţăturilor din Biblie a făcut să se împartă lumea, să se duşmănească omenirea creştină în atâtea feluri. Au ajuns să se urască credincioşii ca şi cei din lume. Păi nu s-a întâmplat lupte în istoria Bisericii, în trecut, din cauza neînţelegerilor din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că oamenii s-au ocupat de asta? N-a venit dezbinarea tot din cauza acestor lucruri, tot pe baza Bibliei? Dar Biblia e de vină? Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu. Dar din cauza relei înţelegeri se ajunge la aşa ură.
De aceea, dragul meu, atunci când tu L-ai primit pe Domnul Iisus cu adevărat, Îl mărturiseşti pe El. Şi mărturisirea este în toate privinţele, în toate privinţele. Poate cineva spune:
„Ei, da, dar e greu să trăieşti aşa. Păi cine mai poate să facă aşa?”. Cine-L primeşte pe Iisus Hristos cel Răstignit poate să facă acest lucru.
„Da, zice, dar e greu să împlineşti poruncile.” Nu este adevărat! Cine-L primeşte pe Iisus Hristos păzeşte toate poruncile.
„Da, dar dacă nu ţii sâmbăta, dacă…”. Nu-i adevărat! Dacă nu-L ai pe Iisus Hristos cel Răstignit n-ai mântuirea. Atunci n-ai mântuirea. Nu dacă nu ţii aşa… Asta trebuie mărturisit întotdeauna. Dar noi nu zicem aşa.
„A, eşti în Oastea Domnului, eşti mântuit!” Da? Nu-i adevărat! Nu aşa se zice. Tu trebuie să-L primeşti pe Hristos. Şi dacă L-ai primit pe Hristos, eşti în Oastea Domnului. Chiar dacă nu eşti formal aici. Poate îţi zice cineva: „Dumneata nu eşti mântuit pentru că nu ţii cutare şi cutare”. Aşa să-i vorbeşti: „Nu, dragul meu. Nu suntem mântuiţi atunci când nu-L avem şi nu L-am primit pe Domnul Iisus Hristos în viaţa noastră”.
„Nu, dacă nu eşti, mă rog, ortodox, nu poţi să fii mântuit.” Nu este adevărat. Ortodox trebuie să fii, că asta este dreapta învăţătură. Dar nu aşa! Nu se pune asta întâi, că eşti sau nu eşti. Nu este adevărat. Nu! Ci dacă nu-L ai pe Hristos în viaţa ta. Şi numai de acolo să pornească credinţa, nu de la tine sau de la confesiunea ta.
Şi aşa în toate împrejurările, fraţilor. Când vezi pe cineva care păcătuieşte, e lipsa Mântuitorului din viaţa lui. Şi el a greşit, şi au greşit şi alţii, şi pot să greşesc şi eu. „Doamne, ai milă de noi.” Şi acoperi greşeala, n-o dai în vileag şi n-o spui la nimenea. Sau, dacă o spui, o spui aceluia care o are. Şi te doare inima pentru el, frate. Şi dacă cineva ţi-a făcut un rău, tu l-ai iertat înainte de a veni şi a cere iertare. Tu n-ai nevoie să vină la tine. Tu l-ai iertat. „Doamne, l-am iertat. L-am iertat, Doamne. Şi ajută-mă să iert de şaptezeci de ori câte şapte, dacă mi-ar face rău, pentru că Tu mi-ai iertat mult mai mult decât mi-a greşit mie acesta”. Dar câteodată ne greşeşte un om o singură dată şi ţinem mânie şi ură pentru asta. (…)
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 4
