Când glasul Tău mi-a spus cândva
o singură chemare,
în lume n-ar fi fost ceva
să mă mai fi putut ţinea
să nu-Ţi dau ascultare.
A fost cum m-ar fi-mpins un vânt
puternic dintr-odată
şi-un nemaicunoscut avânt
mi-a prăbuşit în legământ
fiinţa-nlăcrimată.
A fost cum s-ar fi despicat
fiinţa mea în două:
un eu, murind, mi-am îngropat
şi-un alt nou eu mi-am ridicat
cu-o altă viaţă, nouă.
A fost precum e-un fulger greu
ce cade fără veste
şi, despicând tot cerul meu,
mi-a arătat pe Dumnezeu,
să-L văd aşa cum este.
A fost ca un cutremur sfânt
ce-a prăbuşit deodată
tot cerul vechi pe-un vechi pământ
şi le-a topit, de nu mai sânt,
cum n-ar fi fost vreodată.
…O, Drag Iisus, chemarea Ta,
ce dulce-a fost spre mine!
În veci n-am să ţi-o pot uita,
aşa doresc s-o pot purta
cât sufletu-mi va ţine.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
