Un cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Goioasa – 25 septembrie 1977
Pentru nunta iubiţilor noştri Viorel şi Fivi de la Goioasa
Scumpii noştri în Domnul miri şi părinţi, fraţi şi surori!
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care ne‑a răscumpărat cu preţul Crucii Sale din osânda morţii în care eram; iar prin Învierea şi slava Lui ne-a înviat şi pe noi la o viaţă nouă duhovnicească şi ne-a pus în inimă o nădejde veşnică şi vie spre răsplătirea cea veşnică pentru toţi cei care au primit Cuvântul voii Sale, s-au născut din nou prin El şi acum se ostenesc, prin osteneli şi curăţie, să-L urmeze pe Domnul şi Mântuitorul lor, Care i-a răscumpărat, printr-o viaţă cât mai asemănătoare cu a Lui.
Fiecare nuntă frăţească este, pentru fiecare dintre noi, câte un nou prilej fericit şi de mare bucurie şi înălţare sufletească. Un prilej de revedere a fiinţelor scumpe în Domnul, un prilej de a ne înălţa împreună sufletele în aceeaşi dulce rugăciune şi a ne îmbărbăta inimile, şi a ne hrăni duhul cu cele mai grase bucate şi mai gustoase băuturi duhovniceşti.
Şi, dacă acestea sunt singurele bucurii care nu pier, – şi noi după acestea alergăm pe la orice nunţi şi pe la orice întâlniri frăţeşti. Oriunde aflăm ucenici ai Domnului, ucenici iubiţi şi ascultători, care ne pot scoate din vistieria bună a inimii lor cât mai multe, cât mai noi şi cât mai dulci astfel de bunătăţi sufleteşti, noi toţi ne bucurăm nespus de mult, căci de acolo ne întoarcem cu toţii îndestulaţi duhovniceşte şi mulţumind lui Dumnezeu cu o mare bucurie în inimile noastre.
Dar ori pe unde cei ce trebuie să ne hrănească sunt ei înşişi goi sau săraci duhovniceşte ori este cineva care ne dă hrană acră, în loc de dulce, şi amestecată, în loc de curată, de acolo sufletele noastre, ale tuturor celor ce suntem acolo, se întorc cu amărăciune şi cu durere.
De aceea noi ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca toţi acei care sunt puşi să ne hrănească din pâinea Cuvântului Său Sfânt să o primească ei înşişi întâi aceasta, binecuvântată, din mâinile Lui sfinte, ca apoi să ne-o poată împărţi şi nouă, cum au făcut ucenicii iubiţi ai Domnului în pustie, la hrănirea celor cinci mii. Lucrul acesta, de a ne ruga pentru cei ce împart Cuvântul Domnului, este bun, folositor şi bineplăcut lui Dumnezeu. Căci aceasta este şi o poruncă a Domnului nostru, dar şi o mare trebuinţă a noastră, a tuturor.
Fiecare nuntă a unor copii ai lui Dumnezeu este deosebită; pentru că de fiecare dată mirii sărbătoriţi sunt alţii şi altul este locul, şi alta este slujba rânduită de Dumnezeu fiecăruia dintre ei în via şi-n ogorul Lui. Iar Cuvântul cel viu şi sfânt al lui Dumnezeu fiecăruia îi vorbeşte deosebit, potrivit cu starea lui, cu chemarea lui şi cu datoriile lui. Fericit este oricine aude acest Sfânt Cuvânt, dacă îl înţelege şi, din acest Cuvânt Sfânt, îşi ia fiecare pentru sine ceea ce Dumnezeu pune în acest Cuvânt potrivit cu starea sa. Şi, dacă, din ceea ce a înţeles, apoi se străduieşte fiecare, cu toată puterea sa, să împlinească smerit şi ascultător, cu fapta, aşa cum şi cere Cuvântul cel Sfânt şi voia cea sfântă a lui Dumnezeu.
Dar astăzi, mirele acestei nunţi este un suflet deosebit şi pentru că slujba şi chemarea pe care şi-a ales-o el – împreună cu mireasa lui, cu aceea care-i va fi mai departe tovarăşă de drum –, slujba aceasta pe care şi-au ales-o ca menire a vieţii lor pe pământ este o slujbă şi este o chemare aleasă şi sfântă. Şi trebuie să fie pusă în întregime la dispoziţia lui Dumnezeu şi spre folosul mântuitor al semenilor lor între care vor fi duşi.
Deci, cu prilejul acesta deosebit şi unic al nunţii acestor miri – a acestui mire ales şi a miresei sale, care a fost aleasă şi ea de Dumnezeu pentru a-i fi însoţitoare în munca lui grea – acum, când se obişnuieşte nu numai să se facă mirilor cele mai frumoase urări, dar să li se şi dea cele mai frumoase sfaturi, ce le-am putea spune şi noi şi ce le-am putea dori mai mult, mai fericit, decât tot harul şi pacea lui Dumnezeu, care întrec orice pricepere şi care să le păzească inima şi gândurile lor în Hristos Iisus, Domnul şi al nostru, şi al lor; Cercetătorul şi al lor, şi al nostru şi Răsplătitorul lor şi al nostru.
Harul este darul şi binecuvântarea cerească prin care cresc şi rodesc toate bunurile noastre trupeşti şi duhovniceşti. Dar acest dar ceresc se revarsă numai acolo unde este pace. Căci pacea este rodul ascultării noastre de Dumnezeu. Pacea estre rodul ostenelilor, al rugăciunii şi al iubirii, şi al smereniei noastre, în toată umblarea noastră întâi cu Dumnezeul nostru, apoi cu familia noastră duhovnicească şi trupească şi apoi cu toţi semenii noştri. Şi fiindcă harul este condiţionat de pace – căci numai acolo unde este pace Dumnezeu Îşi dă şi harul Său –, acest har şi această pace noi le dorim scumpilor noştri întâi şi întâi printr-o viaţă plină de pacea ascultării de tot Cuvântul lui Dumnezeu în orice vreme şi în orice loc şi apoi prin pacea şi umblarea ascultării de toată datoria pe care o au ei şi faţă de ceilalţi semeni ai lor.
Când tot drumul vieţii şi slujirii lor ei şi-l vor urma într-o deplină pace cu fiecare cuvânt şi verset al Sfintelor Scripturi, împlinindu-le întocmai cum sunt scrise, cu gândul şi cu fapta lor, atunci adevărul va mărturisi bine despre ei în orice vreme şi-n orice loc, precum spune Sfântul Apostol Ioan că mărturisea despre Dimitrie, când zice la III Ioan 12 aşa: „Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim de asemenea despre el. Şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată”. Aceste lucruri atât de frumoase le spune Sfântul Apostol Ioan preaiubitului Gaiu, un alt suflet scump al lui Dumnezeu, care era tot aşa, un fiu al păcii. Fiindcă apostolul sfânt putea să-i dorească bucuros ca toate lucrurile lui să-i meargă bine. Iar sănătatea lui să sporească tot aşa cum îi sporea sufletul său. Pentru că, fiţi siguri, toate acele lucruri erau numai curate şi sufletul său era plin de pace.
O, la cât de puţini oameni din lumea aceasta le mai poţi dori astăzi ca toate lucrurile lor să le meargă bine… Căci în viaţa multora sunt atât de multe lucruri care mai degrabă ar trebui să le doreşti să nu le meargă aşa de bine cum le merg. Căci acest mers le este spre cea mai mare pagubă sufletească. Într-adevăr, când îi merge unui om prea bine în lucrurile trupeşti, aceasta este totdeauna în paguba celor sufleteşti ale lui. Numai când despre omul acesta toţi, chiar şi Adevărul, adică Domnul Iisus Hristos şi Cuvântul Lui, mărturisesc bine, atunci numai este cu adevărat şi bine. Atunci numai este bine să-i meargă omului totul bine. Fiindcă el, din munca lui cinstită, atunci nu va aduna bogăţie (…). Căci nu va pretinde pentru această muncă a lui decât atâta cât se cuvine. Şi nu va umbla cu lăcomie după strângere de avuţii, încasând preţuri mai mari decât se cuvine, de câte trei şi patru ori… Atunci nu-şi va cumpăra mobilă de lux, cu 35.000 de lei, când lângă el fratele paralizat zace de ani de zile pe pat; sau copiii bolnavi ai fratelui său n-au medicamente; sau orfanii şi bătrânii sufăr şi lui nu-i pasă. Cum să-i doreşti unui astfel de „credincios” ca lucrurile lui să-i meargă bine? Mai degrabă te-ngrozeşti ce se va alege de el, dacă va mai merge mult încă tot aşa.
Sau altuia, care-şi spune tot credincios, şi tot aşa ca celui dintâi, îi merge bine via, ca să facă vin cât mai mult. Sau livada, ca să facă ţuică… din care apoi să bea şi el şi să şi vândă altora. Căci şi acesta, ca şi cel dintâi, merge poate şi pe la adunări şi poate se ridică să-i înveţe şi pe alţii cum să meargă-n rai, în timp ce el, în felul acesta, merge sigur spre iad cu câştigul mârşav în buzunar, cu vinul în cap şi-n pivniţă şi cu minciuna în gură şi-n inimă. Pentru că toţi, şi Adevărul, mărturisesc numai rău despre un astfel de om, fără ca lui să-i mai pese.
Dar vouă, preaiubiţii noştri, pe care vă cunoaştem din copilăria voastră, căci aţi crescut din lacrimile şi din rugăciunile unor părinţi pe care i-am cunoscut şi pe ei de pe când erau copii sau tineri, vouă noi vă dorim din tot sufletul nostru şi vă sfătuim la fel: să vă feriţi şi să vă ferească Domnul Dumnezeul părinţilor voştri de orice prefăcătorie. Şi să vă dăruiască Domnul şi Dumnezeul părinţilor voştri o inimă curată şi o minte sănătoasă, pentru ca să aveţi o viaţă totdeauna plină de pacea umblării smerite în împlinirea cu fapta şi cu adevărul a fiecărui cuvânt sfânt pe care l-aţi auzit şi cunoscut din Cartea Sfântă a lui Dumnezeu şi din gura sfântă a Bisericii Lui şi a părinţilor voştri.
Fiecare plecare şi fiecare venire să vă fie în pace.
Fiecare cuvânt şi fiecare tăcere să vă fie în pace.
Fiecare odihnă şi fiecare muncă să vă fie în pace.
Cu oricine vă întâlniţi şi de oricine vă despărţiţi să fiţi împăcaţi.
Oriunde intraţi să duceţi pacea şi de oriunde ieşiţi să lăsaţi pace.
Fiecare zi s-o începeţi cu pace şi fiecare zi s-o sfârşiţi în pace.
Casa voastră să fie o casă a păcii; calea voastră – o cale a păcii; cuvântul vostru – un cuvânt al păcii; slujba voastră – o slujbă a păcii. Căci atunci voi vă veţi chema fii ai păcii, fii ai lui Dumnezeu, după cum a spus sfânta gură a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Evanghelia după Matei capitolul 5, versetul 9: „Fericiţi sunt făcătorii de pace, căci aceştia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.
Atunci peste o astfel de viaţă, într-adevăr nimic nu va mai putea nici opri, nici împiedeca tot harul lui Dumnezeu, sub toate formele revărsărilor sale, să nu se reverse cu toată plinătatea sa în orice vreme, în orice loc şi peste orice stare a voastră. Nimic şi nimeni nu-l va putea opri, nici împiedica să se reverse. Şi astfel el va face fiecare sămânţă a voastră să vă rodească pentru Dumnezeu, crescând treizeci, şaizeci şi o sută. Umplând astfel hambarul Bisericii lui Dumnezeu de suflete vii, născute din nou. Umplând hambarul dragostei de lacrimi frumoase, de îmbrăţişări frumoase, de rugăciuni frumoase, de fapte frumoase. Şi umplând hambarul Lucrării lui Dumnezeu de pilde frumoase, de amintiri frumoase, de trăiri frumoase în Hristos.
O, ce viaţă poate fi mai fericită ca asta? Ce împlinire mai frumoasă poate fi, pentru o slujbă sfântă, ca asta? Ce roade mai pot fi atât de plăcute pentru Dumnezeu şi pentru semenii voştri ca nişte astfel de roade cereşti?
Şi ce urări mai fericite decât acestea am putea noi să vă facem astăzi vouă sau cuiva pe care îi iubim atât de mult cum iubim sufletele voastre, cum vă iubim pe voi, dragi şi scumpi copii ai lui Dumnezeu şi ai Lucrării Sale? Căci acestea sunt cele mai fericite urări şi acestea sunt cele mai fericite roade, căci aceasta este cea mai fericită viaţă. Pe pământul acesta, noi credem că nu poate fi o altă viaţă mai fericită şi peste care să se poată revărsa mai cu multă bunătate şi bunăvoinţă de la Dumnezeu un mai mare har, decât această viaţă şi decât harul acesta. Căci într-o astfel de viaţă şi printr-o astfel de slujire, Duhul păcii şi al adevărului este slujit, este vestit, este răspândit pretutindeni. Iar El călăuzeşte apoi totul în lumină şi-n bucurie, făcând cunoscute toate lucrurile şi păzind toate căile celor plăcuţi Lui.
De aceea, încheiem această scurtă sfătuire şi această dulce urare a noastră atât pentru scumpii miri, cât şi pentru preaiubiţii nuntaşi, cu urarea şi sfătuirea luate din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu scris de Sfântul Apostol al Său Petru în Epistola lui a doua, la capitolul 1, de la versetul 2 până la 11, şi care spune: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere să vă dăruiască tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce v-a chemat (şi v-a unit) pentru slava şi puterea Lui, prin care El v-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin (împlinirea lor) să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti… (Şi să vă daţi) toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; şi cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci (numai) dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori…
Dar cine nu are aceste lucruri (în el) este orb, umblă cu ochii închişi, (nu ştie încotro merge) şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.
În adevăr, (numai) în chipul acesta (veţi avea) din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
A Lui să fie slava acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
25 septembrie 1976,
Fratele Traian Dorz
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 4
