Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cine stă în credinţă urăşte păcatul, şi la el însuşi, şi la alţii.

Cei ce stau în credinţă ştiu că păcatul este un lucru îngrozitor, o călcare în picioare a voii lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Ei se poartă cu păcatul ca păcat, deci ca ceva care-i înfioară şi nu-l socotesc ca o nimica sau numai ca o prostie, ci aşa cum şi este în adevăr: o înfiorătoare călcare a voii lui Dumnezeu, călcare care aduce cu sine mânia lui Dumnezeu peste cei neascultători (Efes 5, 6; Rom 1, 18).

Din această pricină, ei urăsc păcatul atât la ei înşişi cât şi la alţii. Ei au ajuns să urască păcatul nu atât din pricină că ne pregăteşte aici pe pământ o viaţă nefericită şi dincolo ne duce la iad, ci pentru că Dumnezeu îl urăşte. ,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Gen 39, 9) Eu, care am aflat har şi am ajuns să cunosc că Dumnezeu mă iubeşte, cum să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Să supăr pe Acela Care mă iubeşte atât de mult? Niciodată! Niciodată!

Fără cruţare faţă de ei înşişi şi fără să le pese de ce zic alţii, cei cu adevărat credincioşi caută pas cu pas ca, prin puterea sângelui lui Iisus, să biruiască păcatul. Niciodată nu-i veţi vedea acoperindu-şi păcatele sau căutând cumva dezvinovăţiri. Osândind fără înconjur păcatul, orice păcat, ei se aseamănă cu Dumnezeul lor, Care a osândit păcatul (Rom 8, 3).

Dacă totuşi, din neveghere, au fost înşelaţi prin uneltirile vrăjmaşului (Efes 6, 11) şi au căzut în vreun păcat, atunci sunt plini de durere. Îşi scaldă patul cu lacrimi, umblă trişti şi n-au pace, până când păcatul n-a fost înlăturat, iar ei împăcaţi şi din nou în rânduială cu Dumnezeu.

Cei ce stau în credinţă sunt cu foarte mare băgare de seamă asupra lor înşişi. Ei ştiu că dacă au căzut în păcat, este din pricină că n-au vegheat. Duhul lui Dumnezeu, Care locuieşte în ei, le-a dat un simţ deosebit, prin care pot să cunoască clipa când păcatul vrea să-şi arate puterea. Atunci ei dau fuga la tronul harului, ca să capete ajutor; şi se roagă atunci cu stăruinţă ca şi Domnul Iisus: ,,Tată, a sosit ceasul!“ (In 17, 1); iar Dumnezeu, Care păzeşte pe copiii Săi, le trimite în grabă ajutorul Său.

Aşa stă lucrul şi cu tine? Urăşti tu şi fugi tu cu groază de păcat? Te temi tu să nu superi în vreun fel pe Dumnezeul tău?

Poţi tu să rămâi nepăsător şi să nu simţi nici-o scârbă şi nici-un cutremur, când auzi cum alţii înjură pe Dumnezeul tău? Când îi vezi trăind în destrăbălări şi călcând fără nici o frică şi fără nici o ruşine, voia lui Dumnezeu, bând, chefuind, jucând, furând, făcând fapte ruşinoase, – ce simţi tu atunci? Rămâi rece, ori izbucneşti în suspine şi în lacrimi din pricină că Dumnezeul tău este batjocorit? Poţi şi tu să zici împreună cu psalmistul: ,,Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale“ (Ps 119, 139); „Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentru că legea Ta nu este păzită“ (Ps 119, 136)? Dacă nu cunoşti această stare de suflet faţă de păcat, atunci este sigur că nu stai în credinţă.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!