„Puţini ţi-s anii buni, nu-i pierde în lucruri fără de folos, / acesta-i poate cel din urmă ce-l mai poţi da pentru Hristos” (Traian Dorz – Puţini ţi-s anii buni).
Iată-ne ajunşi, prin mila lui Dumnezeu, la răscrucea dintre ani, dintre secole, când prăznuim Naşterea Pruncului Divin, naşterea rapsodului nemuritor al Oastei Domnului, fratele Traian Dorz, şi un secol de lupte şi biruinţi ale Înaintaşilor noştri. Avem fiecare dintre noi multe amintiri frumoase din aceşti ani de ostăşie, din părtăşiile cu fratele Traian, din trecutul glorios al Oastei. La ceas de cercetare duhovnicească, cu 100 de ani în urmă, la răscrucea dintre ani, pe genunchi, cu lacrimi în caldă rugăciune, umilul Preot Iosif Trifa îşi cerceta activitatea de slujitor al Altarului, îndurerat de poporul nostru ce pierea din lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu. Prin Arhanghelul Gavriil, primeşte îndemnul Duhului Sfânt de a chema poporul nostru la luptă în această ostăşie a Domnului contra păcatelor. A pornit hotărât pe calea lui Hristos, punând averea şi viaţa în slujba Sa. Dumnezeu îl mângâie pe Părintele Iosif după spargerea cuibului casei prin fiii duhovniceşti ce se înrolează în această luptă sfântă. Vrăjmaşul mântuirii noastre nu suportă această trezire a poporului nostru la viaţa cea nouă în Hristos şi porneşte prigoana împotriva Oastei Domnului şi a celor din fruntea ei.
Când au terminat cu Părintele Iosif Trifa, aşa cum îi spunea fratelui Traian în ultima noapte, a venit rândul calfelor Marini şi Dorz. Crescuţi şi formaţi de Părintele Iosif, calfele îşi pun şi ele viaţa şi tot ce au pe lumea aceasta în slujba Domnului. Încă de la naşterea nemuritorului poet Traian Dorz, vrăjmaşul caută să-l piardă, aşa precum a încercat şi cu Pruncul Iisus. Dar Dumnezeu, având un plan minunat cu fratele Traian, îl scapă şi-l trece biruitor prin toate prigoanele vrăjmaşilor care se luptau din răsputeri să-l omoare, să termine cu Dorz şi cu Oastea Domnului. Din cuptorul suferinţelor pentru Hristos cel Răstignit, au izvorât nestematele comori ale Oastei, mărgăritare cereşti ale lumii creştine universale. După cum spunea fratele Traian, la ultimul revelion din biserica de la Poienii de Sus, trecerea dintre ani este asemeni unui om cu două feţe: cu una priveşte cu durere peste timpul ce a trecut, şi cu cealaltă priveşte cu nedumerire peste anul ce vine.
Privim şi noi în urmă cu mulţi ani la luptele, încercările şi biruinţele bravilor noştri Părinţi ostaşi, apoi privim la noi, nevrednicii, şi la viaţa noastră trăită de multe ori în neascultare de poruncile lui Dumnezeu. Ochii ne varsă şiroaie de lacrimi şi trezesc în noi pocăinţa sinceră pentru nevegherea noastră.
Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi: „Acestea faceţi şi puteţi să vă mântuiţi: Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi!” Părintele Paisie Olaru îndemna astfel pe cei ce veneau la chilia sa: „Să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că, dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic.”
Regretăm amar faptele ce le-am făcut şi ştiam că nu trebuie făcute, că sunt păcate – şi Dumnezeu urăşte păcatul. Plângem faptele bune ce Dumnezeu ne-a rânduit să umblăm în ele, ne-a rânduit şi timpul, locul şi mijloacele spre a umbla în ele, şi noi nu le-am făptuit. Am judecat şi invidiat pe aproapele nostru şi multe altele am făptuit. Avva Moise zicea: „Cel ce-şi poartă păcatele sale nu le vede pe ale aproapelui său”. Numai împreună, uniţi în rugăciune, cu smerenie văzându-i mereu pe fraţi mai sus, cum spune fratele Traian, iar pe noi mereu mai jos. Numai aşa vom putea birui în lupta mântuirii. Au plecat mulţi fraţi de-ai noştri buni la odihnă şi la răsplată în anul ce a trecut. Să simţim răspunderea lucrului Domnului pe umerii noştri şi fiecare, în locul unde ne-a aşezat Dumnezeu, să trăim frumos ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos, veghind să nu-L pierdem pe Iisus cel Răstignit din inimi, din familii şi adunări, cum ne atenţiona Părintele Iosif . Rânduiala citirii Psaltirii, neîntrerupt, pornită de înaintaşi când fraţii erau închişi, să o continuăm şi în anul ce vine, ducând cu bucurie crucea ceasului petrecut în rugăciune şi părtăşie cu fraţii toţi pentru biruinţa Cauzei lui Hristos în lume. Şi, pentru toate, să mulţumim şi să dăm slavă lui Dumnezeu în tot locul şi timpul, ca, uniţi sub steagul biruinţei Sale, să ne ducem lupta bună a ostăşiei noastre până la capăt, biruitori. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Slăvit să fie Domnul!
Pr. Nelu PAVEL
